Mai multe firme din Morărești verificate! Amenzi de aproape 50.000 de lei pentru comerț ilicit!  | Sursa Ta


Au fost verificate societățile comerciale din domeniul alimentației publice de pe raza localițății Morărești.

În ziua de 21 mai, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu și Serviciului pentru Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu reprezentanți ai I.T.M. și D.S.V.S.A. Argeș, au acționat, pe raza localității Morărești, unde au verificat societățile comerciale din domeniul alimentației publice. 

S-a avut în vedere prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalității actelor de comerț, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale ce aduc atingere patrimoniului public și privat, asigurarea climatului de ordine și siguranță publică corespunzator, prevenirea și combaterea folosirii forțelor de muncă la negru și verificarea respectării normelor sanitar veterinare.

CITEȘTE ȘI... (VIDEO) Bărbatul din Pitești care a produs ieri două accidente - S-A SINUCIS. A fost găsit de fiica lui!

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 50.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de suma de 3.029 de lei și dispusă sancțiunea complementară a suspendării activității unuia dintre operatorii economici, pentru 30 de zile. 

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate după cum urmează:   

-  5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 43.000 lei, conform OUG nr.28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
-13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.380 lei, conform OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice;
-1 sancțiune contravențională, conform Legii nr.55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, pentru nepurtarea măștii de protecție.

De asemenea, reprezentantii I.T.M. Argeș și D.S.V.S.A. Argeș au ridicat o serie de documente, urmând a se dispune eventuale măsuri.

Foto descriptiv