MAI - Măsuri ferme pentru litoral și zonele de munte!

Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a făcut declarații astăzi în conferința de presă susținută alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta a anunțat că în zonele frecventate de turiști, cum ar fi litoralul și zonele de munte, vor fi formate echipe mixte de polițiști, jandarmi, pompieri, inspectori ITM și de la protecția consumatorilor pentru a se verifica respectarea regulilor de protecție.

”Pe litoral și la munte vor fi prezente echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, inspectori ITM, DSV și ANPC, pentru a face verificări.

Vom organiza acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, mijloacele de transport persoane, piețe, în zona urbană și rurală.

Cu prioritate pe litoral, în zone turistice și de munte, vom aloca resurse să acoperim cea mai importantă perioadă din această lună.

Vom avea o linie Telverde unde cetățenii să sesizeze neregulile constatate ca să putem acționa.

Unde vom constata încălcări ale legii vom lua măsuri ferme.

Pentru litoral vor fi detașate echipaje din țară.

Vom merge până la suspendarea activității operatorilor economici dacă nu respectă măsurile", a anunțat Bogdan Despescu.