Magiunul de Topoloveni a reprezentat România la San Francisco

Sonimpex Topoloveni a deschis seria evenimentelor de promovare a României și a tradiției gastronomice românești în anul 2017 la Winter Fancy Food San Franciso.
La acest eveniment consumatorii americani s-au minunat de Magiunul din prune Topoloveni.

CITEȘTE ȘI ... Brandul LC Waikiki vine în Pitești!


ESte pentru a doua oară consecutiv când Sonimpex Topoloveni participă la această expoziție internațională dedicată alimentelor de calitate din toată lumea.
'Suntem mândri că am putut pune din nou România pe harta țărilor cu tradiție culinară, cu alimente autentice și unice în lume care se pot remarca prin gust și calitate pe orice continent, la orice eveniment internațional care reunește cei mai buni producători și cele mai bune produse alimentare de pe glob. Aceasta este încă o dovadă că gustul bun și natural depășește orice fel de bariere', susține dna Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni.

Winter Fancy Food a avut loc în perioada 22-24 ianuarie la Moscone Centre în San Francisco și a reunit peste 1400 de expozanți din toată lumea.
Winter Fancy Food este un eveniment internațional dedicat produselor alimentare deosebite și specialităților din fiecare țară. Expoziția își propune să ofere o experiență culinară unică prin care să încânte vizitatorii nu doar vizual sau gustativ ci și emoțional, dar în același timp să educe consumatorii cu privire la hrana naturală și sănătoasă din toate colțurile lumii.

Sursa Agerpres.ro