Lucrări importante în comuna Valea Iașului

În comuna argeșeană Valea Iașului se lucrează pentru finalizarea mai multor proiecte importante pentru locuitori, potrivit primarului Nicolae Barbu.

Astfel, se continuă lucrările pentru extinderea stației de epurare din satul Ungureni pentru branșarea gospodăriilor din Borovinești și Bărbălătești.

Totodată, elevii din Valea Iașului vor avea motive de bucurie, deoarece în curând vor fi demarate lucrările pentru amenajarea unor locuri de joacă la cele două grădinițe din Mustățești și Ungureni. 

Un alt proiect important îl reprezintă reactualizarea PUG-ului prin introducerea în intravilan a unor zone aflate în acest moment în extravilan, ceea ce va duce la dezvoltarea acestora și la suplimentarea surselor de venit la bugetul local.

Totodată, administrația locală va depune la Guvern proiecte pe axele de finanțare existente și pentru alte investiții necesare în comună.