Lovitură pentru șoferi! O nouă taxă auto

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, a dezvăluit că se fac demersuri pentru o nouă taxă auto, făcând un anunț care vizează posesorii de automobile înmatriculate în anul 2017. Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) va realiza un inventar al emisiilor de CO2 generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017, raportat la parcul auto existent la 31 decembrie 2016, iar Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului va face o evaluare a impactului asupra mediului.

„Comisia lucrează, în primul rând, la evaluarea impactului de mediu, pentru acesta este cel mai important element de la care pornim dacă se va taxa sau nu se va taxa sau dacă se vor pune măsuri administrative de limitare a accesului mașinilor. Încă nu cunoaștem care vor fi propunerile comisiei de specialitate, dar vă pot spune că la acest moment este în derulare un studiu cu privire la cantitatea de emisii generate de autovehiculele înmatriculate în 2017 față de total parc auto la data de 31 decembrie 2016. Vrem să facem impactul de mediu, iar Agenția Națională pentru Protecția Mediului realizează acest inventar al emisiilor. În principiu, s-ar putea sau nu s-ar putea, opinia mea este acest raport va ieși unul destul de periculos din punct de vedere al emisiilor, pentru că acea cantitate de emisii este destul de mare, uitându-ne doar la numărul total de autovehicule vechi și poluante care s-au înmatriculat în anul 2017. Practic, 80% din total parc auto are peste 10 ani vechime și impactează destul de mult asupra mediului”, a menționat președintele AFM.

În urmă cu două luni, președintele AFM declara că au fost identificate două variante de aplicare a taxei auto: fie taxarea o singură dată pe toată durata de viață a autovehiculului, fie o dată pe an, în funcție de nivelul de poluare pentru tipul respectiv de autovehicul.