Liliana Murguleț - noul inspector școlar general!


Începând de astăzi, noul inspector şcolar general al învăţământului argeşean este Liliana Murguleţ, profesor de chimie originar din judeţul nostru, dar care în ultimii ani şi-a desfăşurat activitatea în Capitală. 

Liliana Murguleţ şi-a început cariera la catedră la Şcoala Priboieni, după care profesat la unităţi de învăţământ din Topoloveni, pentru ca în 2003 să ia calea Bucureştiului. 

În 2010, din cauza salariului mic, a părăsit sistemul de stat, pentru a lucra în privat, ca director al unei şcoli sanitare postliceale. 

Trei ani mai târziu se întorcea în învăţământul de stat, mai întâi ca simplu profesor la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din  Bucureşti şi, apoi, din 2017, la Şcoala 79 din Capitală, unde a fost şi director adjunct.