Lege pentru şoferii băuţi la volan - Un dispozitiv special îi va împiedica ...

Pare incredibil, dar e un sistem care funcţionează demult în alte ţări şi pe care parlamentarii vor acum să-l implementeze şi la noi. Practic, şoferii care provoacă accidente când sunt băuţi nu vor mai avea dreptul să conducă, dacă nu-şi instalează în maşină un dispozitiv special ce detectează vaporii de alcool. E deocamdată un proiect, care a fost depus deja la Senat. Peste 30 de mii de şoferi sunt prinşi anual că se urcă băuţi la volan. Potrivit propunerii, ei vor putea conduce în continuare doar dacă îşi instalează în maşină, timp de 180 de zile, un dispozitiv numit AlcoolStop.

Statele Unite ale Americii şi alte 9 ţări europene au introdus acest sistem încă din 1980, spun iniţiatorii. De atunci, tehnologia a avansat atât de mult, încât dezvoltatorii auto vorbesc chiar şi despre senzori care măsoară automat consumul de alcool. Specialistii din domeniu spun ca acest dispozitiv se monteaza direct pe volan astfel incat senzorii sa poata detecta daca soferul a consumat a consumat alcool. Interesant este ca dispozitivul este conectat la sistemul de pornire al masinii, asa incat soferul daca a baut nu poate pleca de pe loc. 

Sistemul şi-a arătat deja efectul în Suedia, acolo unde a fost introdus obligatoriu pe toate maşinile. În România, în ultimii doi ani, şoferii sub influenţa alcoolului au provocat 1.300 de accidente rutiere, cu 1.900 de victime. 89 de oameni au murit din cauza lor.  Şoferii vizaţi care nu respectă această regulă pot face închisoare între 6 luni şi 3 ani, mai prevede proiectul depus de 28 de parlamentari în Senat.  

Sursa: observator.tv