Laboratorul de Radioterapie – blocat în laboratoarele de birocrație deficitară ale sistemului bugetar județean

Nu doar proiectele naționale importante sunt blocate în acest moment de probleme birocratice, legate de documentații sau proceduri deficitare. Și la nivelul județului Argeș, o investiție indispensabilă și îndelung așteptată, al cărei termen de finalizare a fost anunțat pentru toamna lui 2020, este departe de a prinde măcar contur. Vorbim despre realizarea Laboratorului de Radioterapie al Spitalului Județean, o investiție CJ Argeș demarată în 2019 și asumată inclusiv de noua conducere a instituției în proiectul administrativ propus în vara acestui an. De la dorință la putință se dovedește însă un pas uriaș, construcția laboratorului fiind efectiv blocată din cauza unor proceduri sau erori în întocmirea documentației. Execuția efectivă a lucrării care trebuia deja finalizată nici nu a început, iar Ministerul Sănătății întreabă când poate trimite aparatul care poate salva mii de vieți. În tot acest timp, pacienții oncologici argeșeni iau drumul Capitalei sau al altor județe, așteptând minunea anunțată de autorități să se întâmple.

 

Anual, în Argeş, sunt diagnosticaţi cu diferite afecțiuni oncologice peste 1.000 de oameni, dintre care aproximativ 500 au nevoie de radioterapie. Un tratament pe care Spitalul Judeţean nu-l poate asigura în lipsa unui aparat de iradiere cu energii înalte și a întregului laborator în care funcționează un astfel de aparat. În plus, la nivel de judeţ, în evidenţă oncologică se află un număr total de 17.745 pacienţi, iar pentru mulţi dintre ei s-a pierdut deja perioada optimă de tratament, în multe cazuri din cauza faptului că aşteptarea pentru accesul la tratamentele radioterapeutice variază între două şi cinci luni, anunță presa națională. 


În aprilie 2019, Consiliul Judeţean anunța că a început demersurile pentru realizarea laboratorului de radioterapie:

„Tehnologia de ultima generaţie IMRT – VMAT cu care va fi dotat acest laborator asigură unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume şi permite acoperirea întregului lanţ de tratare a afecţiunilor oncologice, ceea ce va accelera obţinerea unui număr cât mai mare de pacienţi salvaţi. Prin acest proiect se doreşte construirea unui corp de clădire cu funcţiunea de laborator de radioterapie, accesibil de la nivelul terenului, la care se va conecta printr-un tronson de legătură Secţia de Oncologie existentă. Laboratorul de radioterapie va fi o construcţie cu cinci niveluri (S1+S2+D+P+1E parţial), care va fi amplasată în zona de sud-est a secţiei de oncologie şi tratament a Spitalului Judeţean de Urgență Piteşti”, se arăta în comunicatul oficial al CJ Argeş.

Laboratorul ar urma să aibă în dotare mai multe componente performante, printre care accelerator liniar de particule, computer tomograf simulator, sistem de planificare tratament, staţie de conturare, sistem de înregistrare şi verificare, sistem de imobilizare şi sistem de dozimetrie.   


Planul realizării în sine a laboratorului este, deocamdată, tot un plan. În studiul de fezabilitate realizat de autorități, nu a fost prevăzută o serie de elemente obligatorii specifice unei astfel de construcții, iar contractorii care și-au asumat lucrarea după desfășurarea procedurilor de licitație - respectiv proiectanul TRS Arhdesign și constructorul Star Trading – sunt prinși între lumi, neavând cum să înceapă fără aprobarea noului proiect (refăcut conform cererilor necesare autorizației), a noilor costuri derivate din modificările impuse și fără undă verde de la autoritatea contractantă. Nici autoritatea, prin departamentele specifice, nu pare să fie hotărâtă asupra a ceea ce are de făcut, greșeala inițială din studiul de fezabilitate provocând un întreg lanț al slăbiciunilor.

Noul președinte CJ, Ion Mînzînă, și-a asumat realizarea acestui proiect în agenda sa electorală și a declarat, întrebat de redactorii „Ancheta” pe tema blocajului total în care se află investiția, că urmează să solicite subordonaților săi și să facă publice toate detaliile legate de eșecul de până acum în ceea ce privește realizarea unei investiții atât de importante pentru sistemul medical argeșean. Până se luminează funcționarii ce trebuie să facă și cum trebuie să rezolve această nouă încurcătură specifică aparatului administrativ românesc, Laboratorul de Radioterapie așteptat de pacienții argeșeni este la fel de tangibil ca drumul expres Craiova-Pitești. 


Sursa: saptamanalul ancheta