La Moșoaia drumurile afectate de lucrările la canalizare au fost balastate!

Cel mai important proiect al comunei Moșoaia a fost finalizat. Este vorba despre proiectul de infrastructură de utilităţi, care a vizat extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi care a fost implementat în parteneriat cu SC Apă Canal 2000 SA.

 În aşteptarea derulării proiectelor de modernizare a drumurilor afectate de lucrări, conducerea Primăriei Moşoaia a dispus balastarea tuturor străzilor unde au fost făcute lucrări, astfel încât accesul cetăţenilor în aceste zone să se facă în condiţii cât mai bune de trafic: Corbu Basangeşti, Pinilor, Smeura de Sus, Stoenari, Fundătura Smeura Mică, Bisericii, Dealului şi Drumul Morii.

Potrivit primarului Florea Ene, în celelalte zone unde mai sunt porţiuni de drum neasfaltate, ţinând cont că operaţiunile de balastare s-au făcut anul trecut, acum doar s-au efectuat lucrări de profilare a drumurilor, care au fost nivelate cu autogrederul.

Unul dintre drumurille balastate anul acesta, şi anume Smeura de Sus, va intra în curând în reparaţii capitale, fiind beneficiarul unui proiect cu finanţare europeană prin PNDR în valoare de 4,6 milioane lei, din care aproximativ 3,6 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile.