JANDARMERIA ARGEȘ : Misiune de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică

În această dimineață, jandarmii argeșeni au asigurat un climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării unor manifestări sportive ce au avut loc la Şcolii Gimnazială „Traian” .

Astăzi, de la ora 09.00, mai multe efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la asigurarea unui climat de siguranţă publică în sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş care a organizat la Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale „Traian” din municipiul Piteşti, manifestări sportive, mai exact, meciuri de fotbal pentru copii din învăţământul preuniversitar gimnazial, „Cupa Tymbark”.

Jandarmii argeşeni au fost prezenţi la Şcoala Gimnazială „Traian”, scopul lor fiind acela de a asigura desfăşurarea competiţiei în condiţii optime, precum şi de a le aduce la cunoştinţă elevilor cum pot fi prevenite faptele antisociale, modul de comportare, conduita pe care trebuie să o adopte atât în şcoală, cât şi înafara şcolii, în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport. Oamenii legii reamintesc tuturor cetăţenilor că pentru eventuale sesizări se pot adresa cu încredere jandarmilor aflaţi la faţa locului sau pot suna la 112.