Ion Gârleanu: Este momentul în care să decideți dacă rămâneți alături de mine pentru a continua împreună

Dragi consăteni,
Am ajuns la finalul campaniei electorale.
Vin înaintea dvs. ca primar a patru mandate, cu realizările și proiectele pe care le cunoașteți.
În același timp, vin ca omul Ion Gîrleanu născut, crescut și educat în această localitate, omul întors acasă acum 16 ani, cu vise și dorințe pentru comunitatea noastră, cele mai multe realizate, foarte puține rămase în derulare.
Astăzi mă prezint în fața dvs. în calitate de candidat la funcția de primar și totodată susținător al d-lui Ion Mînzînă, candidat la funcția de Președinte al Consiliului Județean Argeș, prietenul localității noastre, dar și omul care ne-a ajutat la derularea proiectelor din ultimul mandat.
Este momentul în care să decideți dacă rămâneți alături de mine pentru a continua împreună tot ceea ce ne-am propus.
Știu că mai sunt multe de făcut și știu că întotdeauna se poate mai bine, dar ambiția care mă caracterizează mă face să cred că într-un final, cu sprijinul dvs. totul se va realiza.
Uitându-mă în urmă văd progresul localității noastre, iar privind înainte văd cu ochii minții cum va arăta comuna peste 4 ani.
Am trecut pe la fiecăre dintre dvs., am văzut problemele cu care vă confruntați, mi le-am însușit, unele au fost rezolvate, iar în cel mai scurt timp, în funcție de gradul de dificultate, toate vor fi realizate.
M-am bucurat de sprijinul dvs. timp de 16 ani și doresc să am parte de aceeași susținere și pentru următorul mandat ca să putem finaliza toate proiectele rămase în derulare.
În acest moment important pentru comunitatea noastră vă las pe dvs. să analizați și să judecați activitatea mea, realizările și obiectivele mele și, în funcție de ceea ce vă dictează conștiința, să decideți.
Cu gândul la bucuria cu care m-ați întâmpinat în această campanie electorală, la promisiunea de a mă susține văzută în ochii dvs., cred că vom forma o echipă și în următorii 4 ani, iar cu ajutorul lui Dumnezeu vom realiza tot ce ne-am propus.

Cu deosebită considerație,
același om alături de Dumneavoastră!