Targetul PNL Argeş - un senator şi trei deputaţi

În ultimele săptămâni, tabăra liberalilor argeşeni a fost măcinată de conflicte interne, pe fondul bătăliei pentru locurile considerate eligibile pe listele pentru parlamentare. S-a vorbit despre criterii stabilite în aşa fel încât să avantajeze anumite persoane, despre lipsa de implicare a unora dintre lideri, dar care s-au aşezat printre primii la coadă pentru funcţii în parlament, despre oameni fără rezultate notabile în activitatea politică sau administrativă cu pretenţii la un loc pe listele PNL, nemulţumiri care au făcut ca partidul să dea în clocot. Săptămâna aceasta, însă, se pare că se va pune capăt suferinţei liberalilor, listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor urmând să fie definitivate în urma unei analize de la centru. Despre toate acestea, dar şi despre alte probleme care macină PNL Argeş am stat de vorbă cu Dănuţ Bica, prim-vicepreședinte coordonator la județ şi președinte interimar al organizaiei municipale.

 

Ce se întâmplă la nivelul partidului și, mai ales, al Organizației Județene, după demisia lui Vasile Blaga?

- În momentul în care Vasile Blaga a fost chemat la DNA, a dat dovadă de onoare și verticalitate și a ales să se retragă atât din funcția de conducere, cea de copreședinte, cât și din funcția de șef al echipei de campanie la nivel național, renunțând totodată și la candidatura pentru Senat. A considerat că acele criterii de integritate pe care partidul le-a adoptat, mai ales că dânsul este unul dintre autori, trebuie respectate de toți membrii. A adoptat o poziție diferită de liderii altor partide, cum ar fi Liviu Dragnea, care, chiar dacă e condamnat cu suspendare, nu are nicio jenă în a merge mai departe. Bineînțeles că pentru partid a fost un șoc. Vasile Blaga a fost nu numai unul dintre cei doi copreședinți, dar și un șef de campanie deosebit de eficient, având câștigate mai multe bătălii importante. De trei ori a condus campaniile câștigătoare ale candidaților primăriei Capitalei și tot de trei ori a fost șef de campanie la alegerile prezidențiale câștigătoare. Este un om foarte eficient și am fi ipocriți să nu recunoaștem pierderea. Dânsul rămâne membru de partid și va munci alături de noi. Ne-am întâlnit în urmă cu două săptămâni și am decis ca, până în primăvara anului următor, când se vor face alegeri, președinte unic să rămână Alina Gorghiu, finalizând astfel unificarea până în vârful partidului. La nivel local și județean conducerea unică s-a realizat mai devreme. Înainte de alegerile locale toți candidații la funcțiile de primari au devenit, printr-o decizie a Biroului Politic Național, președinți unici, iar ulterior, tot printr-o decizie a aceluiași for, la filiale a fost nominalizat un singur președinte, celălalt copreședinte devenind prim-vicepreședinte coordonator.

Cine va fi noul șef de campanie?

- Am convenit ca domnul Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, să preia această sarcină. Eu sunt sigur că momentul de cumpănă a fost depășit și că vom merge înainte spre o campanie eficientă care să ne aducă un scor cât mai bun.

Scorul pe care-l vom obține la Pitești în decembrie va conta enorm

Încă de la fuziune s-a vorbit despre tabăra PDL și tabăra PNL. Credeți că tot acest „război” intern a pornit oarecum și de la această stare de fapt?

- Nu, în niciun caz. Pot să vă spun în cunoștință de cauză că relația între cei doi co-președinți de la nivel central a fost și este una foarte bună. Iar noi, cei din Argeș, am fost chiar dați ca exemplu, fiind una dintre organizațiile în care fuziunea s-a făcut repede și bine. Poate și datorită faptului că ne cunoaștem de mult, echipa de conducere fiind formată din persoane între care există multe afinități. Am mai parcurs perioade de activitate comună în care s-au implicat cam aceiași oameni și mă gândesc la campania alianței DA din 2004, în care se regăsea și Iani Popa și mulți dintre colegii actuali. Am realizat împreună campania câștigătoare pentru alegerile prezidențiale din 2014. În Argeș, nu au existat fricțiuni pe ideea fostul PNL, fostul PDL. Diferențele de opinie sunt firești până la urmă și într-o familie. Faptul că se exprimă și puncte de vedere diferite în ședințe este absolut normal, iar lucrul acesta ar trebui realizat numai în interiorul partidelor. Organizația este una vie, ar fi neproductiv ca oamenii să nu-și exprime părerile. Este an electoral și așa cum era normal a apărut concurența pentru ocuparea unor locuri eligibile. Dar în niciun caz nu au fost partea stângă, partea dreaptă, fostul PDL, fostul PNL, punctele de vedere au fost exprimate de către diferiți membri, în nume personal, nu de către echipele fostelor partide.

De ce s-a luat decizia ca Narcis Sofianu să plece din conducere?

- Noi nu am fost mulțumiți de rezultat, chiar dacă a reprezentat o creștere. Am început campania cu șaisprezece primari și am obținut în final douăzeci și patru. Ăsta nu este un rezultat mulțumitor, o spun cu toată responsabilitatea. Am realizat analizele necesare și știm unde am greșit. Însă cel mai dezamăgitor a fost rezultatul de la Pitești, iar Narcis Sofianu și-a asumat acest lucru. Și-a depus mandatul considerând că acesta este un gest de onoare care trebuie făcut și noi am procedat în consecință. Rezultatul obținut la Pitești a produs scăderea procentajului obținut pentru Consiliul Județean și, totodată, a numărului de consilieri județeni ai PNL. Scorul pe care-l vom obține la Pitești în luna decembrie va conta enorm. Avem primari extrem de perfomanți în alte localități, dar ei nu mai pot realiza o creștere semnificativă. În municipii și orașe trebuie să facem în așa fel încât să obținem un număr cât mai mare de voturi și din acest motiv am considerat că organizația din Pitești trebuie să fie ajutată. Aceasta a fost decizia Comitetului Județean Executiv și eu am fost detașat ca președinte interimar până la alegeri. S-au discutat mai multe variante și s-a ajuns la concluzia că sunt cel mai potrivit din mai multe motive: în primul rând, pentru că dețin o funcție de autoritate la nivel județean, în al doilea rând, pentru că am fost acceptat de toate taberele, care, din păcate, se formaseră la nivelul organizației municipale și, în cel de-al treilea rând, pentru că am afirmat din start că nu voi candida la funcția de președinte al acesteia. Voi merge la municipiu pentru o perioadă limitată de timp și voi face tot ce pot ca să-i ajut să crească. Principalul gând cu care m-am dus acolo a fost să nu pierdem oameni și chiar să aducem oameni noi dacă se poate, cu toate că perioada este foarte scurtă.

Despre electoratul PNL: „Dacă e un pic frig, nu merg la vot. Dacă e liber, se duc la munte!”

Cum se explică faptul că, deşi sunt foarte mulţi cei care se declară susţinători ai dreptei, după numărătoarea voturilor se constată că au cam chiulit în ziua alegerilor?

- Electoratul care declară, cu ocazia realizării anumitor sondaje, că va vota cu dreapta este în general mai comod. Dacă electoratul PSD-ului este extrem de disciplinat în ziua votului, ai noștri, care sunt în general tineri sau oameni cu o pregătire peste medie, care în statistici și în sondajele realizate figurează ca simpatizanți PNL, dacă e un pic frig afară, nu merg la vot, dacă e o zi liberă, se duc la munte sau au alte preocupări de weekend. Noi nu am găsit metodele necesare pentru a-i face pe toți să realizeze importanța participării la vot. Mai există și diferențiere zonală a electoratului. În general, în zonele unde e mai mare sărăcia electoratul se duce spre stânga, cu toate că ar trebui să încerce să schimbe ceva. Ardealul are o altă culoare politică, îndreptată spre dreapta, iar Oltenia și Muntenia sunt preponderent de stânga. Asta e preocuparea noastră de peste 20 de ani, să reușim să ne scoatem electoratul la vot și până în prezent nici fostul PNL, nici fostul PDL, nici împreună nu am reușit să o facem la un nivel mulțumitor. Trebuie, în primul rând, o altă abordare a campaniei electorale. Trebuie să ne îndreptăm mai mult spre contactul direct cu omul. Nu sunt de ajuns aparițiile în presă, oamenii trebuie să știe că suntem acolo, în mijlocul lor. Sperăm să ne organizăm altfel în toamna asta.

Cu cine ieșiți în față acum?

- Da, aceasta este întrebarea care se pune astăzi și în interiorul și în exteriorul partidului. Săptămâna aceasta se va stabili şi se vor definitiva listele la Senat și Camera Deputaților. Noi am parcurs niște etape care au fost propuse și aprobate în forurile de conducere județene. S-a aprobat 8 august ca dată-limită până la care să se depună candidaturile, s-au aprobat un set de criterii și un set de punctaje în funcție de care să se facă o ierarhizare, a fost nominalizată o comisie care să facă această analiză. S-a realizat o primă listă pe care, conform statutului, Biroul Politic Național are dreptul de a o aproba, modifica sau completa. Zilele acestea propunerile fiecărei organizații vor fi analizate, completate, așa cum consideră conducerea națională a partidului. În orice caz, la sfârșitul săptămânii această operațiune se va încheia.

Totuși ați schițat o listă.

- Da, dar noi nu am făcut publice numele, având în vedere că ordinea s-ar putea să nu fie definitivă, am considerat că nu e colegial să facem acest lucru înainte de-a se lua decizia finală de către cine are acest drept. Nu e normal să lansăm public o clasificare care ulterior să fie modificată de deciziile Biroului Politic Național. Numele candidaților sunt oricum cunoscute. Sunt cei care și-au depus candidaturile, doar că nu avem o ordine pentru a spune clar cine pe ce loc este. Iar lucrurile se pot schimba chiar și în ultimul moment. Sunt decizii de mare responsabilitate care nu sunt ușor de luat. Vor exista și colegi care într-un fel sau altul vor fi nemulțumiți de poziția ocupată. Sunt foarte mulți cei care merită să fie pe locuri eligibile, doar că acestea sunt limitate, tocmai de aceea preferăm să așteptăm până când se va lua decizia finală.

S-a vehiculat că Alina Gorghiu va candida în Argeș. Este o variantă?

- Până în momentul de față, doamna Gorghiu nu și-a arătat intenția de-a candida la Argeș, dar în politică este bine să nu spui niciodată niciodată. În orice caz ar fi bine primită și am fi onorați dacă ar candida pe listele noastre, din mai multe motive: este un om politic extrem de performant, președinte național al partidului, argeșeancă și reprezintă în același timp și tineretul, și doamnele din partid și ar aduce în mod clar plus valoare echipei.

Adevărații oameni de partid nu își iau jucăriile și pleacă dacă nu obțin tot ce vor

La ce rezultat vă așteptați?

- Sperăm să avem un rezultat cât mai bun. Ne-am propus patru parlamentari, un senator și trei deputați. Dorim să depășim scorul din vară, dar avem mult de muncă și e nevoie să conjugăm efortul tuturor colegilor, chiar și al celor care într-un fel sau altul nu vor obține chiar pozițiile pe care și le doresc pe liste. Am fost și suntem o echipă sudată și după ce se va depăși această etapă și se vor stabili listele finale, sunt convins că spiritul de echipă va învinge.

O să încheiem cu domnul Baciu. Cum comentaţi decizia sa de a se întoarce, pur şi simplu, împotriva propriului partid?

  • Decizia domnului Baciu a reprezentat pentru noi o mare dezamăgire. De ce? Nimeni nu l-a oprit pe domnul primar să-și înregistreze candidatura și chiar a făcut-o. Clasificarea candidaților nu s-a terminat încă și locul dânsului pe listă nu era unul definitiv în momentul în care a făcut acest gest. Oricum, este politic incorect să spună că e membru PNL, dar susține ALDE. Dacă se consideră incompatibil cu filiala PNL Argeș, de ce nu a adoptat soluția demisiei din cadrul acesteia? În interiorul PNL poți să-ți spui părerea și să candidezi pe orice funcție. Unii se mai supără, dar adevărații oameni de partid nu își iau jucăriile și pleacă în momentul în care nu obțin tot ceea ce vor. Din lista de candidați dânsul se consideră singura persoană care deține calitățile necesare pentru a fi parlamentar, iar pe ceilalți îi vede drept neperformanți și lipsiți de importanță. Bineînțeles că adevărul nu este acesta, este un foarte bun primar, dar nu e cel mai valoros dintre primarii PNL, având în vedere că la alegerile din vară nu a obținut majoritatea în Consiliul Local. Atitudinea dânsului va fi analizată de către forurile competente ale partidului și vor fi adoptate măsurile care se vor considera a fi necesare.

Sursa: Saptamanalul Ancheta