Dan Barna: Argeşul este unul dintre judeţele care au arătat în ultimii ani o trezire a spiritului civic

Dan Barna, candidatul USR-PLUS la preşedinţie: Argeşul este unul dintre judeţele care au arătat în ultimii ani o trezire a spiritului civic

Dan Barna şi-a început oficial campania electorală pentru preşedinţia României în Argeş, într-o perioadă de mari schimbări şi frământări la nivelul conducerii ţării. Pe ideea de schimbare îşi construieşte şi candidatul alianţei USR-PLUS discursul politic cu care doreşte să convingă electoratul să-l trimită la Cotroceni, un spirit al schimbării pe care a mărturisit că l-a descoperit şi aici în Argeş. Bun orator şi cu temele bine făcute, Dan Barna şi-a prezentat la Piteşti principalele direcţii de acţiune pe care şi le-a propus, în calitate de potenţial preşedinte al României. În exclusivitate pentru „Ancheta”, candidatul alianţei USR-PLUS la preşedinţie a vorbit despre contextul politic actual, generat de căderea guvernului Dăncilă, despre proiectul său pentru România, dar şi despre cât de pregătită este organizaţia argeşeană a partidului pentru viitoarele confruntări politice.

USR pune condiţii în cazul instaurării unui guvern PNL: primari în două tururi şi fără penali în funcţii publice!

PNL vrea să preia guvernarea, USR şi-a exprimat din start opţiunea pentru alegeri anticipate. Sunteţi dispus, în calitate de preşedinte USR, să acceptaţi compromisul - respectiv un guvern PNL sau în jurul PNL - dacă preşedintele Iohannis, principalul dvs. contracandidat, o va cere?

- Noi am transmis preşedintelui Iohannis, şi în etapa de consultări pe care am avut-o, pactul pentru anticipate şi opţiunea noastră de a ajunge cât mai repede la anticipate, opinie pe care preşedintele a împărtăşit-o, fiind de acord cu noi că anticipatele reprezintă soluţia morală şi corectă, firească şi necesară pentru ieşirea din criză. Evident că opţiunea aparţine preşedintelui şi este de datoria lui să vină cu o soluţie de deblocare. El a propus o variantă în care ar nominaliza un guvern care să aibă ca mandat tocmai organizarea de alegeri anticipate într-un termen cât mai scurt, undeva după prezidenţiale. E o variantă asupra căreia se poate discuta tehnic şi vom vedea ce soluţii sunt. În măsura în care va nominaliza un premier şi vom schimba guvernul - ceea ce este într-un fel coerent, pentru că aici sunt şi eu total de acord că nu mai putem lăsa nici măcar o zi fostul guvern PSD să conducă România -, deci în această situaţie susţinerea noastră este cumva condiţionată de nişte obiective la care ţinem foarte mult şi care ar trebui să fie decise şi votate de parlament în această etapă anterioară validării guvernului, şi aici vorbesc de alegerea primarilor în două tururi şi de „Fără penali în funcţii publice!”, acestea fiind două principii pe care, odată adoptate legislativ, se poate construi mai departe viitorul României. 

Ludovic Orban, Victor Ponta, Corina Creţu, Kelemen Hunor sunt doar câteva din numele vehiculate în ultimele zile pentru preluarea fotoliului de premier. Care dintre aceştia ar putea deveni următorul prim-ministru al României?

- Desemnarea premierului este o opţiune constituţională a preşedintelui României şi tocmai prin poziţia pe care o deţin în prezent de preşedinte al USR, copreşedinte al alianţei USR-PLUS şi candidat al acesteia la preşedinţia României nu o să fac speculaţii vizavi de numele apărute în spaţiul public. Este atributul preşedintelui, datoria domniei sale este să vină cu o soluţie, în momentul în care avem pe masă o propunere concretă vom discuta împreună cu colegii mei şi vom lua o decizie vizavi de propunerea respectivă. 

Preşedintele trebuie să aibă un rol activ în aprobarea bugetului ţării


Ce îl diferenţiază pe candidatul Dan Barna de ceilalţi competitori? 


- Este pentru prima dată când România are şansa să aibă un preşedinte care vine din economia reală, care nu vine de la stat, în sens larg vorbind. Toţi ceilalţi preşedinţi ai României au funcţionat în sistemul public, ceea ce în sine nu este un lucru rău, dar România are în momentul de faţă nevoie de dezvoltare, are nevoie de viziune şi e pentru prima dată când există un candidat - şi vorbesc acum despre mine - care vine dintr-o economie reală, cu peste 20 de ani de muncă în sectorul privat. Acesta este un diferenţiator foarte important, pentru că e nevoie de un om care să înţeleagă cum funcţionează un buget, care să înţeleagă pe ce se fundamentează dezvoltarea economică şi ce îi preocupă cu adevărat pe antreprenori şi pe cei care reprezintă de fapt motorul economiei unui stat. Acesta, zic eu, este un element definitoriu, alături de energie, de experienţa profesională în zona proiectelor de dezvoltare - exact necesitatea pe care o are într-o foarte mare măsură în momentul de faţă - şi, alături de toată energia şi suportul pe care mi le oferă colegii din alianţa USR-PLUS. 

Împărţiţi practic acelaşi eşichier politic cu principalul dvs. contracandidat. Cum credeţi că veţi convinge electoratul de dreapta să vă acorde suficientă încredere, încât să intraţi în turul al doilea?


- Eu sunt optimist, pentru că românii sunt oameni inteligenţi şi românii înţeleg că în momentul de faţă au o opţiune poate cumva pentru prima dată în oglindă, în situaţia în care nu mai vorbim de a alege un rău mai mic, ci vorbim despre un pic de bine şi mai mult bine. Românii înţeleg că acum este nevoie de o schimbare profundă, o schimbare sistemică, pentru că, dacă rămânem în aceeaşi logică a micilor rotaţii de cadre, n-avem nicio speranţă. Avem în faţă opţiunea să mai pierdem încă cinci ani sau să rămânem încă cinci ani la foc mic, ori să ne asumăm nişte reforme majore şi pentru aste este nevoie de un alt tip de energie.

Care sunt principalele trei direcţii pe care v-aţi propus să vă axaţi, în cazul în care veţi fi ales preşedinte al României?


- Este necesară o reformă constituţională, în urma căreia preşedintele să aibă într-adevăr rolul acesta de mediator şi de persoană care poate să-şi asume responsabil destinul ţării - vorbesc aici despre modificarea Constituţiei în sensul în care preşedintele să poată declanşa alegeri anticipate atunci când vorbim de o criză politică; vorbim, de asemenea, despre un preşedinte care trebuie să aibă un rol activ în aprobarea bugetului ţării tocmai pentru a impune temele care sunt importante pentru societate. 
O altă direcţie - şi de fapt cea mai importantă dintre ele - este direcţia educaţiei: nu mai putem să acceptăm o educaţie de proastă calitate, cu suplinitori care iau note de 3 şi 4 la examenele de titularizare şi apoi să ne mirăm că avem copii analfabeţi funcţionali sau că sunt licee care de patru-cinci ani nu au avut nici măcar un absolvent cu bacalaureat! 
E nevoie, de asemenea, de o reformă în sănătate, pentru că este unul dintre motivele pentru care pleacă românii din ţară, în special elita. Într-adevăr, există o categorie de oameni care părăsesc România  din pricina salariilor, dar există o altă categorie care pleacă pentru că nu mai are încredere în serviciile oferite de statul român. 
O altă direcţie o reprezintă autostrăzile şi spitalele regionale, de fapt infrastructura mare pe care trebuie să o finanţeze un stat. Pentru că dacă nu începem să facem odată acele autostrăzi despre care doar se vorbeşte nu o să ajungem nicăieri.

Argeşenii au înţeles că aşa nu se mai poate şi că trebuie făcută o schimbare


 Ce loc ocupă organizaţia argeşeană a partidului în ecuaţia USR?


- Filiala Argeş împreună cu cea din municipiu şi din celelalte din oraşele şi comunele judeţului sunt printre cele active şi dinamice tocmai pentru că sunt într-un bazin electoral unde pesedismul a fost mulţi ani o problemă reală. Este pentru prima dată - şi rezultatele de pe 26 mai confirmă lucrul acesta - când argeşenii au înţeles că aşa nu se mai poate şi că trebuie făcută o schimbare. Şi, din această perspectivă, eu am foarte mare încredere în colegii mei din filiala Argeş, pentru că sunt oamenii dintre care vom alege viitorii primari şi viitorii consilieri argeşeni din administraţia locală.

Care sunt punctele forte ale USR Argeş şi unde credeţi că ar mai trebui lucrat?


- Punctul forte îl reprezintă, în primul rând, calitatea oamenilor. Sunt în general oameni din zona antreprenorială, oameni care pun mâna şi fac, care nu aşteaptă să li se dea sau să li se spună de la centru, ci au iniţiativă. Eu îi apreciez foarte mult, pentru că USR Argeş este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai antreprenoriale, mai liberale - să spun aşa - filiale din USR. Eforturi mai trebuie alocate, evident, în zona de extindere. Este nevoie ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulţi oameni oneşti şi competenţi de aici, din Argeş, care să vină alături de noi. E nevoie de multe persoane care să se implice pentru a putea schimba un sistem închistat şi înţepenit.

Dincolo de „examenele” politice naţionale de anul acesta, 2020 vine cu un test complet diferit şi mă refer în primul rând la alegerile locale. Într-un judeţ cu mai bine de trei sferturi primari PSD, care la locale se vor mobiliza altfel decât la europarlamentare şi prezidenţiale, cât de pregătit este USR în Argeş să facă faţă unei competiţii politice mult mai intense?


- Este unul dintre proiectele importante ale partidului şi ale alianţei USR- PLUS, acela de identificare de candidaţi care să aibă un profil public cât mai ridicat şi care să corespundă criteriilor de integritate fără de care nu există alternativă: nu vom avea pe liste nicio persoană cu probleme de integritate, este un criteriu definitoriu al alianţei USR-PLUS. Dincolo de asta, avem activităţi de formare, de pregătire a viitorilor consilieri, tocmai pentru a putea să le propunem argeşenilor în alegerile locale persoane credibile şi care să confere acea încredere că lucrurile se pot schimba.

Vorbim în Argeş de 102 candidaţi la primării şi peste 1000 de candidaţi pentru consiliile locale. În ce proporţii aveţi asigurată această rezervă de cadre?


- Într-adevăr, nu suntem încă la stadiul de a avea completă lista. Este una dintre direcţiile în care colegii mei de aici, din Argeş, muncesc foarte mult - identificarea de candidaţi şi implicarea de noi membri în activitatea alianţei -, dar sunt foarte optimist pentru că din nou Argeşul este unul dintre judeţele care au arătat în ultimii ani o trezire a spiritului civic. Este o reală diferenţă între cum era acum 20 de ani şi cum este acum prezent spiritul civic.

Un mesaj pentru argeşeni...


- Este pentru prima dată după 30 de ani când există o alternativă de oameni noi, care doresc să schimbe cu adevărat lucrurile, iar candidatura lui Dan Barna la preşedinţia României se bazează exact pe această energie şi pe acest spirit nou prin care putem face ţara bine şi prin care putem ajunge să fim fericiţi în România. Şi spun asta şi în contextul în care sloganul nostru a creat în spaţiul public dezbatere  sau chiar îndoială - şi este foarte bine că oamenii au început să se gândească: de ce nu putem fi fericiţi şi în România? Eu nu mai vreau să fim resemnaţi, nu mai vreau să acceptăm că aici nu se poate face nimic. Eu cred că împreună, aici, în România, putem face multe lucruri astfel încât tinerii să nu-şi mai dorească să plece şi să-şi poată găsi fiecare român fericirea, aşa cum o vede el individual.
 

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta