Internaţional Lazăr Company – filmul de succes al Argeșului care „rulează” pe 3 continente

Ion Lazăr vorbește cu autenticitate și mândrie despre bazele celei mai mari companii de transport din România. Vorbește despre anii turbați de după Revoluție când instinctul de business și dorința de a construi pentru copii l-au animat în transformarea să continue din comerciant entuziast în patron cu acte, din patron cu acte în manager și din manager în dezvoltator strategic. 


CUM ARATĂ „FLOTA DE BUSINESS ” A LUI ION LAZĂR? 

Concepută inițial ca firmă specializată în comercializarea de piese și subansamble, INTERNATIONAL LAZĂR COMPANY este astăzi „inima” unui ansamblu de businessuri care încorporează logistică, service, subansamble auto, comerț auto, extracție petrolieră, confecții metalice, construcții, exploatare forestieră, exploatare agregate minerale, exploatare material lemnos etc. Din grup fac parte numeroase companii, cu cifre de afaceri impresionante, dintre care menționăm: BAT Bascov, Mecanpetrol Găești, Agromec Topoloveni, Lazăr Logistics, ML Logistic Parks, Verkauf Trucks, Explo Metada, Lazăr Natural Fruits.

 

BRANDUL CARE SCRIE DE 25 DE ANI ISTORIE ÎN ARGEŞ 

În spatele brandului de transport care domină piața de gen din România stă, în primul rând, viziunea unui om. Aceasta avea să fie materializată în 25 de ani de muncă, adică un sfert de secol în care rotițele afacerii Lazăr Company nu s-au oprit niciodată.

„Când am înfiinţat firma nu ştiam ce este cifra de afaceri, cum se face… Am vrut să pun numele Lazăr Company, dar era luat, aşa că am pus în faţă Internaţional Lazăr. Eu mă uit să fie mâine mai bine decât astăzi când dezvolt compania“, povestea anul trecut Ion Lazăr (în cadrul unui eveniment național organizat de ZF și Raiffeisen Bank și dedicat brandurilor românești) despre debutul unui business transformat în exemplu de bună practică.

Piesele destinate comerțului s-au transformat în mașini necesare inițial pentru transferul mărfurilor. Mașinile s-au transformat în parc auto, parcul auto în flotă, flota în brand. Astăzi, 900 de unități de transport (cea mai mare flotă din portofoliul unei firme cu capital 100% românesc) străbat întreaga lume. Construită în Argeș, afacerea lui Ion Lazăr așază județul pe hărțile rutiere ale Europei, Asiei și Africii. Creșterea exponențială a flotei s-a dovedit a fi o necesitate, pentru a ține pasul cu evoluția mediului de afaceri specific și pentru a păstra standardul de calitate, receptivitate și flexibilitate al companiei. Odată cu flota, au crescut și perspectivele, investițiile strategice și a venit, la pachet, dezvoltarea continuă.

„Mi-au spus cei de la bancă la un moment dat că nu pot ține ei, cu banii lor, ritmul ideilor mele!”, povestește omul de afaceri argeșean.

PREMII:

2007 – Diploma pentru management performant

2009 – Premiul II pentru „Transportatorul anului” Premiul pentru IT

2010 - Premiul III „Compania Europeană de Transport a Anului 2010”, Bruxelles

2012 - Trofeul „Romanian Transport Company of the Year

2012” Premiul pentru pregătire profesională IFPTR

Premiul pentru stabilitate financiară

Premiul pentru popularitate

Premiul pentru IT

Diploma de excelență pentru rezultatele obținute la „Exercițiul de verificare a stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare, Argeș 12”
Finalist în top 10 cei mai eficienți transportatori din România

Premiul de excelență Secțiunea Business

2013 - Premiul „Cel mai eficient manager din transporturi”

Finalist în top 10 cei mai eficienți transportatori din România

2014 – Premiul „Cel mai eficient manager de transport din România”

Finalist în top 10 cei mai eficienți transportatori din România

2015 - Premiul pentru cea mai mare firmă de transport românească

Premiul „Cel mai eficient operator de transportator  cu capital românesc”.

Premiul de excelență Secțiunea Business

Premiul II – Excelența în Management

2015 – „Cel mai bun manager pentru logistica”

2016 - Trofeul „Romanian Transport Company of the Year 2016”

Premiul „Cel mai eficient manager de transport din România”

Premiul pentru „Cea mai bună firmă de transport marfă”.

Premiul pentru stabilitate financiară

Premiul pentru siguranță rutieră

Premiul pentru IT

2018 – Premiul pentru excelență operațională

2019 - Premiul „Cel mai eficient operator de transportator  cu capital romanesc”. 

 

 

HARTA BRANDULUI 

Camioanele firmei efectuează curse atât în ţară, cât şi în străinătate, paleta de destinaţii incluzând ţări din Europa, dar şi din Africa sau Asia: România, Rusia, Franţa, Polonia, Germania, Spania, Maroc, Iran,  Belarus, Moldova, Turcia, Grecia, Bulgaria, Italia, Serbia, Portugalia, Anglia, Luxemburg, Belgia, Olanda, Danemarca, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia. 

 

INTERNATIONAL LAZĂR COMPANY – ÎNTRE MODERNISM ŞI TRADIŢIONALISM 

Pentru a putea dezvolta un business de o asemenea amploare, managementul companiei a fost orientat permanent către nevoile pieței, evoluția domeniului de activitate, așteptările din ce în ce mai ridicate ale clienților, dinamica socială și economică. Investițiile - de la dezvoltarea de spații logistice la împrospătarea permanentă a flotei, achiziția activelor altor companii din domeniu (cazul Edy Spedition), implementarea sistemelor ultramoderne de monitorizare etc. – au constituit elemente de strategie-cheie pentru ca societatea argeșeană să țină pasul și chiar să domine sfera sa de activitate. După ce sistemul de management al flotei Transics – Wabco era implementat deja de un deceniu, acum doi ani (2018) International Lazăr Company a marcat momentul WindSoft, adică implementarea unui nou sistem informatic centralizat, un parteneriat concretizat într-o soluție completă care integrează fluxurile informaționale  și activitatea specifică. 
Grație acestui proiect, trasabilitatea și urmărirea în timp real a fluxurilor operaționale, planificarea și optimizarea rutelor, urmărirea costurilor aferente transportului, distribuției, întreținerii și reparațiilor, au ca efect imediat creșterea productivității și a volumelor executate, creșterea calității serviciilor oferite, urmărirea și creșterea performanțelor proceselor și a activităților. Un cuvând greu de spus l-au avut partenerii importanți din ţară şi din străinătate care au facilitat companiei argeşene un schimb de experienţă extrem de util, un scenariu concurenţial intra-grup, provocător şi stimulativ, un mediu de lucru inovator, din ce în ce mai performant. Adaptarea permanentă a companiei, a grupului, a activităților operaționale la toate elementele de noutate și performanță din piață nu a însemnat însă - pentru brandul Internațional Lazăr Company - îndepărtarea de la valorile tradiționale care marchează identitatea și autenticitatea managementului său. Ion Lazăr a generat evoluție, a riscat pentru dezvoltare, dar a rămas unul dintre managerii români care pun un accent uriaș pe valorile personale și sociale cu care au plecat de acasă: familie, respect față de origini, discurs public sincer, putere de muncă, exemplu personal. Și-a crescut băieții în așa fel, încât aceștia să cunoască fiecare bucățică din afacerea uriașă pe care o vor moșteni, i-a implicat – mai mult ca un dascăl, decât ca un tată – în tot ceea ce înseamnă munca nesfârșită din spatele succesului arătat de cifre, i-a încurajat să dezvolte pe cont propriu, i-a animat să aibă mentalitate de învingători. Valorile familiei Lazăr se reflectă astăzi în valorile grupului Lazăr. 

 

FILOZOFIA UNUI BRAND ŞI A UNUI BUSINESS DE SUCCES 

„În viață, trebuie să știi în fiecare dimineață de ce te trezești să pleci de acasă! Trebuie să știi să îți asumi riscuri, să nu te oprești niciodată. Contează mult viteza de reacție, curajul, contează să fii cu un pas înaintea concurenței și să nu lași nicio oportunitate nevalorificată. Acesta este secretul pe care se bazează dezvoltarea unei afaceri, o strategie pe care cei din Occident o aplică de patru-cinci generații!”

Privind la această filozofie, Ion Lazăr și brandul pe care l-a creat au o relevanță cu atât mai mare! În numai 25 de ani, omul de afaceri a generat activitate și a construit o companie a cărei amploare nu poate fi atinsă, în multe țări ale lumii, decât după două-trei generații de muncă și construcție.  

 

 

Pentru a afla toate detaliile despre un brand „fabricat în Argeș” și extins prin servicii asigurate pe trei continente, intră pe WWW.INTLAZAR.RO