Inginer român răpit în Libia! MAE a activat celula de criză

Un inginer român a fost răpit de persoane înarmate, în apropierea unei zone de sonde petroliere din vestul Libiei, afirmă surse citate de cotidianul Libyan Express.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că a fost activată Celula de criză în cazul cetăţeanului român răpit.

Inițial, patru ingineri au fost răpiți din zona complexului de sonde petroliere El Sharara, situat în vestul Libiei, unul dintre ei fiind cetățeanul român.

Aceștia au fost preluaţi de indivizi înarmaţi şi transportaţi într-un loc necunoscut.

Ulterior, doi ingineri au fost eliberaţi, au declarat sursele citate, precizând că ceilalţi doi rămân în captivitate.