INEDIT! Locuințe care costă cât un salariu mediu, într-o zonă de vis din România

În satul Gherdeal din județul Sibiu, în care mai trăiesc doar 7 oameni, trei sași și patru români, casele se vând chiar și cu 20-24 de milioane de lei vechi. Acest lucru se întâmplă deoarece oamenii au plecat din locul respectiv, casele transformându-se în niște ruine. Pe vremuri, satul adăpostea 112 familii, majoritatea sași. Totodată, în acest loc nu există magazine, iar dacă unul dintre locuitori se duce la Cincu sau Bruiu (cele mai apropiate sate) după alimente, cumpără pentru tot satul.

Deși zona este uitată de lume și lipsită de perspective, peisajele, chiar și casele, sunt superbe. Drumul de la Cincu la Gherdeal este superb, iar până la Făgăraş sunt 37 de kilometri. Aici este un peisaj rupt din Rai, dar uitat de lume şi mai ales de autorităţi, scrie one.ro