Indemnizații nesimțite pentru creșterea copilului: 35.000 de euro!

Indemnizații nesimțite pentru creșterea copilului: 35.000 de euro! Aproximativ 250 de persoane consumă o treime din bugetul alocat indemnizaţiilor de creştere a copilului.

Un procent de numai 0,17 la sută din totalul celor 142.990 beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului (ICC), adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro, arată Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

După numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament - prin care cuantumul ICC a fost majorat la 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimul an înainte de naşterea copilului, adopţia, încredinţarea în vederea adopţiei, luarea în plasament sau în tutelă - se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă, spun reprezentanţii MMFPSPV.

În topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului, la nivel naţional, conduce o persoană din judeţul Sibiu, care primeşte lunar 159.084 de lei (circa 35.000 de euro). Ea a realizat venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă, potrivit Ministerului Muncii.

Locul doi al topului realizat de MMFPSPV este ocupat de o persoană din Bucureşti care încasează lunar 94.168 de lei, în timp ce pe locul trei se află o persoană din Constanţa, care primeşte o indemnizaţie lunară de 74.693 de lei.

Pe ultimele trei locuri ale topului se află o persoană din Bacău care primeşte 38.936 de lei după ce a realizat venituri pe bază de contract de muncă/raport de serviciu, o persoană din Timiş, care încasează lunar 38.506, ea realizând venituri atât pe bază de contract de muncă/raport de serviciu, cât şi din profesii liberale şi o persoană din Hunedoara, care primeşte 37.171, ea realizând în ultimele 12 luni venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă.

Începând cu 1 iulie 2016, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85 la sută cuantumul ICC, la agenţia naţională şi la agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie socială au fost depuse 142.990 dosare - 129.226 femei şi 13.764 bărbaţi, potrivit datelor MMFPSPV.

Limita minimă a indemnizaţiei în România este 1.063 lei, reprezentând 85 la sută din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei.

Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de estimarea iniţială, precizează Ministerul Muncii.

Media cuantumului ICC, la nivel naţional, a fost de 1.404 lei, potrivit unui studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru. Cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava - 1.182 lei, iar cea mai mare în Bucureşti, în Sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

Sursa: News.ro