Incredibil! Are cea mai mare pensie din România şi nu-i ajunge!

Bălăşoiu a cerut în instanţă să i se recalculeze pensia de 66.701 lei!

Titlul pentru cea mai mare pensie din România este deţinut de către fostul comandant al Penitenciarului Colibaşi, Gheorghe Bălăşoiu. Dar, deşi ia bani să-i învârtă cu lopata, nu-i ajung! Se pare că acesta nu s-a mulţumit doar cu cei 66.701 lei, venit în mână, din cei 74.000 lei brut, iar acum figurează cu un dosar pentru recalculare pensie, aflat pe rolul Tribunalului Argeş. Cum a ajuns la fabuloasa sumă încasată lunar, s-a mai explicat de-a lungul timpului, dar reamintim. Înainte de a ieşi la pensie, Gheorghe Bălăşoiu a fost încadrat ca procuror, însă doar pentru două săptămâni, după ce a condus Penitenciarul Colibaşi. Asta se întâmpla în 2005.

Pentru a umfla venitul din ultima lună de muncă, Gheorghe Bălășoiu a renunţat la concediul de odihnă din ultimul an şi a avut foarte multe deplasări în interes de serviciu, iar sumele alocate pentru acestea au fost luate în calcul la stabilirea pensiei. Gheorghe Bălăşoiu avea în 2017 o pensie de 34.000 lei, care s-a majorat semnificativ în urma măsurilor din guvernarea PSD, ajungând la fabuloasa sumă de 74.000 lei. Nici măcar 10% din pensie nu reprezintă contribuţiile pe care fostul magistrat le-a avut la fondul asigurărilor sociale, conform presei centrale. 
 

 

 

Preluare Săptămânalul Ancheta