Incident grav la o secție de vot. Directoare băgată în spital!

Update: 

În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la un incident petrecut în noaptea de  27 spre 28 septembrie, pe raza localității Hârseşti, reprezentanții IPJ Argeș aduc la cunoştinţă următoarele:

În noaptea de 28 septembrie 2020, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că în apropierea unei secții de votare de pe raza localității Hârsești, are loc o stare conflictuală.

La faţa locului au intervenit poliţiştii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, care au stabilit că în cadrul unui conflict spontan, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, şi o femeie de 47 de ani, toţi din aceeaşi localitate, s-au agresat reciproc. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

 

Incindent grav la o secție de votare din comuna Hârsești. O femeie a ajuns la spital cu răni la cap și față după ce trei persoane au atacat-o la secția unde activa.

CITEȘTE ȘI ... Cum arată harta politică a câștigătorilor la președinția consiliilor județene

Scandalul s-a petrecut noaptea trecută, femeia, si anume Loredana Costache, fiind internată în prezent la spitalul din Costești.

Informația a fost publicată pe rețelele de socializare, fiind confirmată ulterior.

CITEȘTE ȘI ... Victorie PSD în Argeș! Consiliul Județean și 6 din 7 orașe!

Mai exact, Loredana Costache, șefa de campanie a candidatului social-democrat Ionel Moloiu și directoarea Căminului Cultural, cel care a și câștigat alegerile în localitatea Hârseşti, era amenințată de ceva timp în mediul online de către aceste persoane. Scandalul a izbucnit aseara după ce favoritul indivizilor, Adrian Lupu, candidat independent dar susținut de PNL, a pierdut funcția de primar obținând 140 de voturi în fața contracandidatului său care a avut 1000 de voturi.
Din informațiile obținute, se pare că cele trei persoane ar fi intrat în sediul secției de vot și ar fi atacat-o pe femeie dându-i cu spray în ochi și lovind-o în cap.

CITEȘTE ȘI ... Aflați cine a câștigat primăriile din Argeș!


La fața locului au intervenit polițiștii pentru a aplana conflictul.