Începe sezonul cauciucurilor de iarnă. Ce amenzi riscă șoferii

Iarna promite să își facă apariția în mai multe zone ale țării, în perioada următoare, astfel Poliția Română îi informează pe șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă că riscă amenzi de până la 2.900 de lei.

Când se montează cauciucurile de iarnă?
Concret, nu există o dată de la care anvelopele de iarnă sunt obligatorii, însă acestea trebuie să fie mereu prezente atunci când circulați pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada anului, atrag atenția polițiștii.

Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.