Începe procesul ginecologului Ali, iar medicului Herişanu i se cer 2 milioane euro pentru ucidere din culpă

 Medicului acuzat de malpraxis i se cer 300.000 de euro despăgubire

 

În această săptămână, pe rolul Judecătoriei Pitești s-a dat startul procesului în care unul dintre cei mai cunoscuți ginecologi din Argeș este acuzat de malpraxis. Medicul Ali Reza Zarbakhsh este acționat în instanță de o fostă pacientă, Elena Bițoiu. Femeia, tânără mămică în vârstă de 31 de ani, acuză faptul că ginecologul care a supravegheat-o din punct de vedere medical pe parcusul celei de-a doua sarcini nu a observat problemele sale de sănătate în timp util. Ca urmare a complicațiilor medicale nedepistate, trompele legate și doar o jumătate de ovar, reclamanta, în vârstă de 31 de ani, se plânge că nu va mai putea aduce pe lume alţi copii. Elena Bițoiu cere prin avocata sa despăgubiri în sumă de 300.000 de euro și 20.000 de lei. În replică, medicul ginecolog a susținut faptul că s-a declarat surprins de acțiunea femeii considerând-o cusută cu ață albă. Cum dosarul este abia la primul termen, va estimăm că va dura luni bune, dacă nu ani, până la deznodământ. 

 

CITEȘTE ȘI ... Vremea 23 septembrie - 21 octombrie 2019

 

 Dosarul medicului Herişanu a fost redeschis la Judecătoria Pitești și este vizat şi dr. Constantin Păun


După șase ani în care și-a căutat dreptatea, familia regizorului Doru Nițescu a reușit repunerea pe rol a unui dosar care are ca obiect uciderea din culpă, în care tatăl victimei cere daune de 2 milioane de euro. Este vorba despre decesul fiului mai mic al familiei, survenit ca urmare a unor culpe medicale, după cum susține profesorul muscelean Viorel Nițescu, tatăl tânărului Alin Nițescu, care a decedat la 32 de ani, în urma unei injecții. 

Drama familiei profesorului Viorel Nițescu din Câmpulung Muscel a început în anul 2013. Pe atunci Alin Nițescu urma un tratament medical psihiatric, la o clinică privată din Pitești. A făcut o injecție administrată la acel moment de medicul Ramona Herișanu, medic psihiatru. Ulterior administrării acesteia, familia susține că tânărului i s-a agravat starea de sănătate și a ajuns la secția de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean. Aici a decedat după ce s-a înecat cu propria vomă. Viorel Nițescu, tatăl tânărului, susține faptul că probele biologice care ar fi putut demonstra vinovăția cadrelor medicale au fost ulterior distruse. 
 Conform celor declarate de profesorul Viorel Nițescu, familia solicită și daune în valoare de 2 milioane de euro, bani pe care, dacă îi va obține, familia îi va dona argeșenilor care au suferit rele tratamente în spitale. Dosarul redeschis la Judecătoria Pitești în care au avut loc deja câteva termene de judecată are ca obiect uciderea din culpă, vizat fiind medicul psihiatru Ramona Herișanu. Familia tânărului decedat o acuză pe aceasta că i-a administrat medicamentul greșit, fapt care a dus la decesul acestuia. Mai mult, familia acuză faptul că medicul nu a chemat ambulanța, deși aceasta a văzut că pacientului îi este rău. În dosar este implicat și medicul Constantin Păun, acuzat de fals intelectual, în calitatea pe care o avea la acea vreme ca șef la Terapie Intensivă și Anestezie. 
Rămâne de văzut ce va decide instanța și dacă, în sfârșit, familia Nițescu își va regăsi liniștea după tragedia petrecută în 2013. 


 

Sursa: saptamanalul ancheta