(video) Incendiu la o școală din Budeasa! Intervin pompierii

Update

Cei aproximativ 100 de elevi au fost trimiși acasă din cauza fumului din clădire. Nu au fost victime, iar clasele nu au fost afectate.

Potrivit pompierilor, au ars aproximativ 15 mp.

În urmă cu puțin timp, un incendiu a izbucnit la camera centralei a școlii din localitatea Calotești, Budeasa. Potrivit pompierilor, care au ajuns la locul solicitării, focul se manifestă în jurul coșului de fum. Salvatorii vor decoperta acoperișul în acea zonă pentru a stinge incendiul.

La fața locului intervin pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD.

Din fericire, în momentul izbucnirii incendiului, elevii și persoanalul administrativ nu se aflau în școală.


Foto ISU Argeș