În plină pandemie, primarul din Valea Iașului vede partea plină a paharului

La Valea Iașului, viața decurge aproape ca înainte. Ca în orice așezare rurală, oamenii își văd mai departe de gospodăria lor, iar frustrarea consemnării la domiciliu nu este la cote înalte, așa cum se întâmplă la oraș, unde oamenii stau de săptămâni bune mai mult între patru pereți. Primarul Nicolae Barbu a avut o misiune ceva mai ușoară în sensul în care comunitatea sa nu a fost foarte afectată din punct de vedere al persoanelor izolate la domiciliu sau al nerespectării recomandărilor venite dinspre autorități.

 

 „Majoritatea locuitorilor fac ceea ce făceau de obicei, au grijă de gospodărie, de animale, de grădina cu legume, de livezi”


„La noi, la Valea Iașului, s-au întors oameni din Anglia, puțini din Italia, câțiva din Germania și o doamnă care a fost într-o excursie în Israel. Au fost anumite neînțelegeri în primă fază cu acești transportatori. Avem cinci șoferi de TIR în localitate. Doi dintre ei nu mai fac transport, au stat 14 zile în izolare și au convenit cu patronii că nu mai merg în cursă; ceilalți sunt izolați în locul stabilit de către firme în perioada de repaus, fac curse regulat, dar nu mai ajung în familie, în localitate.
Avem în acest moment 10 persoane în izolare, cu observația că de patru zile nu a mai intrat decât o persoană în izolare la domiciliu, iar în câteva zile jumătate vor ieși. Suntem pe un trend bun. Nu am avut probleme deosebite cu privire la modul în care s-a respectat izolarea. Vorbim totuși de o așezare rurală, unde omul nu stă într-un apartament, deci poate să iasă în grădină, în curte. Mulți dintre ei fac ceea ce făceau de obicei, au grijă de gospodărie, de animale, de grădina cu legume, de livezi.”, aflăm de la edil. 

 

 „Ne-am asigurat că părinții, bunicii sau alte rude sunt în măsură să aibă grijă de copii”


Nici în privința persoanelor care ar putea avea nevoie de ajutor pe fondul restricțiilor impuse nu sunt probleme. Mulți dintre bătrânii care nu au aparținători sunt în putere și au grijă singuri de gospodăria lor și de procurarea celor necesare.


„Am identificat 550 de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Trebuie să vă spun că doar zece persoane sunt socotite de noi, cei de la primărie, vulnerabile, în sensul că locuiesc singure, dar au aparținători care vin foarte des la ei, le fac cumpărăturile, îi ajută cu tot ce este necesar. În rest, acolo unde avem familii formate din soț și soție în jur de 70 de ani, unii desfășoară activitate la nivel de gospodărie, sunt crescători de animale, încă sunt în putere. Cum am putea interveni noi acolo, s-ar simți oamenii jigniți!”, mai aflăm de la primarul Nicolae Barbu.


Mai mult, acesta a extins monitorizările și în privința copiilor:


„Toți copiii care învață la școlile și grădinițele din Valea Iașului sunt în siguranță în această perioadă. Ne-am asigurat că părinții, bunicii sau alte rude sunt în măsură să aibă grijă de ei. Avem două grădinițe cu program prelungit și chiar a fost o problemă pentru părinții care încă merg la serviciu. Valea Iașului este situată lângă Curtea de Argeș și acolo încă se lucrează. Nu avem decât cazuri izolate de locuitori care au rămas acasă, fără serviciu.” 


În plus, a profitat de neașteptata pauză pe care a luat-o mai toată planeta pentru a igieniza școala din localitate.

„Igienizăm pardoselile, zugrăvim din nou, am schimbat jaluzelele. Așteptăm copiii, când acest lucru se va întâmpla, să vină ca la începutul anului școlar.” 

 

 

 „Ne desfășurăm activitatea cât se poate de normal” 


Dacă alte localități întâmpină greutăți în privința derulării lucrărilor în curs, primarul Nicolae Barbu se află încă în grafic cu ceea ce și-a propus:

„Continuăm să lucrăm la asfaltarea a 1,5 km pe drumul comunal C 258 sat Cerbureni, Strada Mihai Viteazul și la realizarea unui kilometru de canalizare. Dacă la asfalt am început pe data de 16 martie și nu am întrerupt lucrările decât pentru două zile, atunci când vremea nu a permis, la canalizare lucrările vor începe luni. S-a semnat contractul, s-au găsit soluțiile financiare. Cu alte cuvinte, ne desfășurăm activitatea cât se poate de normal.” 


Și în privința muncii pământului, lucrurile decurg aproape normal:

„Oamenii au început munca câmpului, curăță terenurile, ară pământul, unii au început și semănatul. Unii mai transportă nutrețul. Noi i-am sprijinit cu un formular pe proprie răspundere, îl găsesc la intrare în primărie. Au telefoane mobile, ținem legătura.” 


Cu siguranță că, în aceste vremuri, mulți orășeni privesc cu invidie către cei care, la țară trăind, încă se pot bucura de „luxul” de a se mișca într-o relativă libertate.