ÎN PITEŞTI! ŞOFER BEAT LA VOLAN, URMĂRIT DE POLIŢIŞTI!

ÎN PITEŞTI! ŞOFER BEAT LA VOLAN, URMĂRIT DE POLIŢIŞTI!

Urmărire ca în filme în Piteşti, duminică noaptea, în jurul orei 01.00, unde un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti, aflat în patrulare pe strada Calea Bucureşti, a depistat în trafic un autoturism marca Opel, ce se deplasa haotic pe ambele sensuri şi cu farurile stinse. La semaforul de la intersecţia cu b-dul IC Bratianu, agenţii locali au oprit paralel cu acesta, pentru a-i atrage atenţia să aprinda luminile de întalnire ale autoturismului.

La vederea poliţiştilor locali, şoferul a demarat în trombă, lovind totodată şi un alt autoturism aflat la semafor . Poliţiştii au început urmărirea acestuia pe b-dul IC Bratianu , ţinând cont că işi continua haotic deplasarea punând în pericol ceilalţi participanţi la trafic. La semaforul din zona Târgul din Vale agenţii locali au reuşit să oprească şi să imobilizeze autoturismul. Poliţiştii au cerut şoferului să se legitimeze, moment în care s-a constatat că acesta mirosea puternic a alcool, iar în momentul când a coborât din autoturism abia se putea ţine pe picioare.

În urma legitimării, s-a stabilit că şoferul este din Piteşti şi se numeşte Dumitru R.  în vârstă de 67 ani. Poliţiştii locali au anunţat imediat Poliţia Rutieră, care s-a deplasat în scurt timp la faţa locului. Şoferul a fost testat cu etilotestul şi s-a stabilit că avea o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost preluat de poliţiştii rutieri pentru continuarea cercetărilor.