În martie, au loc simulările examenelor naţionale

Ministerul Educaţiei a anunţat săptămâna trecută calendarul simulărilor examenelor naţionale pe care le vor susţine absolvenţii ciclurilor gimnazial şi liceal în acest an. Astfel, primii care vor intra în evaluare peste o lună de zile sunt elevii claselor a XII-a, simularea examenului național de bacalaureat fiind programată să înceapă luni, 22 martie, cu proba de limba şi literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului, programată pe 23 martie. Miercuri, 24 martie, viitorii absolvenţi de liceu îşi vor testa cunoştinţele la proba la alegere a profilului şi specializării, pentru ca în ziua următoare să mai susţină o ultimă probă doar liceeni de alte naţionalităţi, care dau examen şi la limba şi literatura maternă.

Puştii de clasa a VIII-a vor fi testaţi la limba şi literatura română şi la matematică pe 29 şi 30 martie, iar pe 31, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine simulare şi la limba şi literatura maternă. Pe 6 februarie, programele modificate pentru examenele naționale din acest an au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 125 bis. De la fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de anul anterior, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea. 

Preluare: saptamanalul ancheta