ÎN ARGEȘ! Au dat foc la o casă! 4 ore s-au luptat cu flăcările

Pompierii din Costești au intervenit aseară în comuna Izvoru, în jurul orei 23.36, la un incediul ce cuprinsese o întreagă casă.
Din informațiile confirmate de ISU Argeș, casă nu era locuită, iar până în acest moment nu s-a stabilit cine a dat foc locuinței.
Intervenția a fost dificilă, pompierii luptându-se cu flăcările timp de patru ore.
Incendiu puternic a cuprins cele patru camere ale casei și acoperișul, flăcările distrugând în totalitate casa.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii de la Secția Costești cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu o autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.
În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la cele patru camere de locuit.