ÎN ARGEȘ! Accident grav provocat de un șofer beat

Un accident grav a avut loc în comuna Morărești, în ajunul Crăciunului. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, C. Vasile,  care se afla la volanul unei autoutilitare Mitsubishi, a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă și a acroșat un indicator de pe acostament, după care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară Peugeot Boxer, condusă regulamentar din sens opus de L. Tibor, de 29 de ani, cetăţean slovac, din Bratislava.
Accientul s-a soldat cu vătămarea corporala gravă a conducătorului auto C. Vasile şi a lui C. Maria, de 54 de ani, din Râmnicu Vâlcea, pasagera în autoutilitara Mitsubishi, precum şi rănirea uşoara a conducătorului auto slovac.
Șoferului care a provocat accidentul i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul avea 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.