IMPORTANT! Autoritățile au interzis difuzarea cazurilor pe județe!

Stimați argeșeni, dragi cititori, prietenii mei,

Astăzi, conform unor dispoziții venite la nivel național, prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a anunțat presa ca NU ni se vor mai comunica oficial, nici confirma, nici infirma, date privind cazurile identificate în județe.

În traducere, tot ceea ce autoritățile publice sunt dispuse să mai dea publicității pe această temă, este statistica națională, fără nicio detaliere pe județe.

Ne vedem nevoiți să lucrăm în orb, adică să difuzăm informații doar în baza propriilor surse, fără a mai putea avea confirmarea sau infirmarea acestor date din partea organismelor abilitate să gestionese criza la nivel județean. Adept al acestei strategii, domnul prefect ne-a explicat tranșant, în ciuda tuturor eforturilor depuse de jurnaliștii argeșeni de a protesta fața de absurdul situației, că ordinul pe unitate se respectă, nu se discută.

Este o decizie fără precedent, o greșeala uriașă de comunicare în acest moment, o abordare neinspirată care poate crea cel puțin următoarele situații nefericite:

1. În lipsa informațiilor clare privind comunitatea, cetățenii pot cădea fie în capcana superficialității și neglijenței (neștiind câte cazuri au în vecinătate), fie în cea a panicii generale bazată pe zvonistică, informații empirice, baliverne la scara blocului. Ambele situații sunt grave în rândul unei populații la al cărei moral și conștiință publică faci apel.

2. Presa, cu toată bună voința și bună credința, neavând suport oficial, poate greși. Și o va face. ????

3. Autoritățile cer un parteneriat eficient și cinstit, dar doar unilateral. Această situație nu corespunde misiunii noastre sociale și profesionale. Nu putem informa oamenii dacă, într-un fel sau altul, ni se cere să acceptăm și tăcem.

În ceea ce ne privește, vom încerca să ne bazăm informațiile difuzate pe experiența și rețaua informațională construite in aproape 20 de ani de presă. Este important să știti, însă, că o facem în noile condiții de lucru expuse mai sus.

In numele redacțiilor Ancheta si Sursata.ro,
Camelia Bădulescu