Iioana - brandul argeșean care duce mai departe arta iilor autentice

Considerată templu al culturii româneşti, ia a devenit brand de ţară, frumuseţea sa inspirându-i chiar şi pe marii creatori de modă ai lumii, dar şi pictori celebri. Confecţionarea acestui obiect vestimentar presupune multă migală, îndemânare, dar şi o aprofundată cunoaştere a simbolurilor brodate pe pânză, iar Iile Iioanei au reuşit să ducă acest meşteşug la rang de artă.

Povestea Iilor Iioanei s-a născut din dragostea pentru tradiţie şi pentru frumos a Argentinei Culcuş şi îşi are începuturile într-un proiect antreprenorial de tip Start Up. Odată obţinută finanţarea, atelierul a fost dotat cu echipamentele necesare pentru confecţionarea frumoaselor cămăşi tradiţionale - maşini de cusut, de surfilat, de brodat şi războaie de ţesut manuale. În atelierul de la Coşeşti, unde se confecţionează iile Iioanei, pânza este ţesută manual, pentru a fi cât mai aproape de tehnicile meşteşugului moştenit din străbuni şi pentru a crea costume aşa cum se făceau acum o sută de ani. 

Broderiile sunt culese din folclorul românesc, respectând modelele din diferite zone ale țării, reprezentând cartea de vizită ce le-a fost lăsată moștenire. În atelierul Iioanei fiecare piesă din costumul popular tradiţional reprezintă o adevărată operă de artă, fie că este destinată doamnelor, domnilor sau copiilor, mai simple sau, dimpotrivă, mai bogate în ornamente, într-o paletă diversă de culori. În funcție de bogăția ornamentelor, ia poate fi integrată atât în ținutele de zi, cât și de seară, iar în lada de zestre a Iioanei sunt modele pentru toate gusturile. Adaptându-se vremurilor în care trăim, atelierul a produs în 2020 un articol util în această perioadă - masca de protecție. Păstrând linia tradițională a produselor, măştile de protecție realizate de mâinile dibace de la atelierul Iioanei sunt brodate cu motive de inspirație folclorică.

Cămaşa tradiţională românească, ce ne duce cu gândul la cufărul cu zestre al străbunicilor şi bunicilor noastre, la satul românesc, la obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti pe care avem datoria să le cinstim şi să le păstrăm, precum şi alte creaţii autentice de inspiraţie folclorică pot fi achiziționate de pe site-ul www.iioana. ro sau din atelierul de la Coșești.