Iarna revine în forţă în weekend!

Iarna geroasă a luat o pauză pentru două zile de primăvară, cu temperaturi de sfârşit de martie. Diferenţe uriaşe şi temperaturi cu aproape 10 grade peste normalul perioadei s-au înregistrat ieri în mai multe oraşe din sud.  În weekend, însă, frigul şi ninsorile se întorc. Tot anotimpul rece va sta sub semnul vremii la extreme. Este un efect al încălzirii globale care a făcut din 2018 cel mai fierbinte an pentru planeta noastră.

Diferenţe enorme de temperatură
Vremea la extreme s-a simțit  mai ales în sudul ţării. Dacă duminică, la Calafat, au fost minus 10 grade, astăzi la prânz temperatura a urcat la 14. Cu 24 de grade mai mult. Diferenţe mari de temperatură s-au atins şi în cel mai sudic oraş al României - Zimnicea, care a trecut de la minus 10 la 13 grade.

Temperaturile de azi au fost şi cu 10 grade peste normalul perioadei. La malul mării au fost 9 grade, soare şi o vreme de sfârşit de martie.


Vremea rece revine din weekend
Vremea se va întoarce, însă, la temperaturile normale lunii ianuarie, chiar din acest weekend, când un val de aer rece va pătrunde în România, dinspre Rusia şi va aduce ninsori, în special la munte. Temperaturile maxime nu vor mai trece de 5 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -8 şi 0 grade. Meteorologii spun că trebuie să ne obişnuim cu vremea la extreme. Schimbările climatice încălzesc oceanele planetei şi aduc tot mai frecvent ploi sau furtuni violente.

Un studiu recent arată că 2018 a fost cel mai fierbinte an pentru Oceanul planetar, din 1958, de când se fac măsurători. Pentru România, 2018 a fost al treilea cel mai călduros an, după 1900, interval în care temperatura medie a crescut cu un grad.