Și Spitalul Județean face teste la cerere! Program, tarife, volum zilnic!


De maine, 16 iulie 2020, la Spitalul Județean de Urgență Pitești se vor putea efectua, la cerere, teste pentru detecția noului coronavirus. 

Recoltarea probelor se va realiza de către personalul sanitar din cadrul cabinetului ORL al instituției, în spațiul destinat internărilor de zi a pacienților fara suspiciune de infectare cu SARS CoV-2(zona UPU), de luni până vineri, in intervalul orar 8:30- 11:00. 

Probele vor fi procesate de către personalul din cadrul COMPARTIMENTULUI DE BIOLOGIE CELULARĂ SI MOLECULARĂ al Serviciului de Anatomie Patologică al SJU PITEȘTI. 
Taxele aferente vor fi încasate de luni și până vineri, la Biroul de informații din Ambulatoriul de Specialitate al unității sanitare.  

Zilnic, vor putea fi recoltate 35 de teste. Costul unui test pentru detecția COVID - 19, la cerere, este de 280 de lei. 

Rezultatul testului va fi comunicat la adresa de e-mail indicata de pacient, în cel mult 48 de ore de la recoltarea probelor.

Programările se pot face on line, pe site-ul instituției, accesând www.sjupitesti.ro.