Hotelierii din România nu se dezmint! Pe motiv de… pandemie, ne-au scumpit vacanța cu 25%!

Încă de la începutul lui 2020, pandemia ne-a schimbat stilul de viață, afectând inclusiv felul în care ne plănuim vacanțele. Potrivit Sorinei Coman, consilier local și manager al agenției de turism Coral Tour Pitești, înainte de izbucnirea pandemiei erau în vogă croazierele și circuitele culturale. Astăzi, nici vorbă de așa ceva! Avem, în schimb, vacanțe mai scumpe la noi acasă. Cu vreo 20-25% mai scumpe…

 

 „Dacă veneau și la noi germanii, ar fi făcut treabă bună”


„Înainte de pandemie se mergea în croaziere de 2-3 săptămâni sau de 5-7 zile. Acestea se vindeau foarte bine la agenția noastră. De asemenea, mulți optau pentru circuitele culturale în Ungaria, Croația, Slovenia, Austria, Franța… Din cauza testelor PCR ce trebuie făcute înainte de a trece dintr-o țară într-alta, acestea nu s-au mai făcut.”, ne-a declarat Sorina Coman. 


În 2020, an în care pandemia și-a făcut de cap, românii s-au orientat către vacanțe cât mai izolate.

„Delta Dunării s-a vândut foarte bine în 2020, la fel și Maramureșul, dar pachetele au fost scumpe! S-au căutat mult pensiunile izolate, care au fost închiriate de două sau trei familii. Turcia a rămas și ea în preferințele argeșenilor, în special Antalya. Serviciile sunt de calitate, la prețuri foarte bune, hotelurile sunt curate, pe plajă, iar pentru copii există animatori care le organizează tot felul de programe. Mâncarea este și ea un punct forte, foarte variată și bună, mai ales pentru românul care este interesat de all inclusive. Și Grecia e solicitată, pentru că este o destinație apropiată, relaxantă și accesibilă din punct de vedere financiar. Bulgaria a fost mereu o opțiune, cu sau fără pandemie. E aproape, are hoteluri cu all inclusive foarte bune. A știut să concesioneze germanilor hotelurile, iar germanii au făcut treabă bună. Dacă veneau și la noi, ar fi făcut treabă bună.”,  ne-a declarat Sorina Coman.

Acum, deh, germanii nu ne-au preluat litoralul ca să ne facă turism ca la carte, în schimb ni l-au lăsat pe președintele Klaus Iohannis, care este, de altfel, și primul turist al țării.

CITEȘTE ȘI ... În weekend - Maraton de vaccinare la Prefectură!

 

7 nopți la un hotel bun din Mamaia - 10.000 de lei pentru doi adulţi!


În 2020, tichetele de vacanță pentru bugetari au reprezentat o gură de oxigen pentru industria hotelieră, dar și un măr otrăvit pentru turiștii care nu lucrează la stat.

„Când au apărut acele tichete de vacanță a fost o gură de oxigen, într-adevăr, dar hotelierii au ridicat prețurile. Anul acesta, guvernul a tăiat aceste tichete de vacanță. Prețurile au rămas însă la fel de mari. Acele tichete de vacanță au mers foarte bine pe hotelurile de trei stele. Dacă și soț și soție munceau la stat, aveau aproape 3.000 de lei. Mai puneau 1.000 de lei și se duceau. Acum, nemaifiind aceste tichete, mulți nu își mai permit. Pe de altă parte, a fost rău, pentru că prețurile au crescut și nu toți lucrăm la stat. Eu m-am gândit că și la privat ar trebui acordate astfel de tichete.”, ne-a mai declarat Sorina Coman. 


Potrivit acesteia, 2021 a debutat cu un apetit crescut pentru excursii, domolit doar de situația imprevizibilă, care schimbă regulile de la o zi la alta. În plus, PCR-urile obligatorii în cazul multor destinații au ridicat considerabil bugetul de vacanță. În continuare destinațiile externe sunt preferate celor interne, pentru că… sunt mai ieftine. Și pentru că, în timp ce în afară s-au acordat tot felul de discounturi numai să vină turistul, în România tarifele s-au mai scumpit cu până la 25%!


„Pe litoral și la munte pandemia a scumpit vacanța românului. Ar fi trebuit ca hotelierilor să le fi prins bine granturile oferite și să nu recupereze pierderile toate pe spinarea turiștilor. Toți am trecut prin pandemie, s-au redus salarii, tichete de vacanță nu mai sunt… Vacanțele s-au scumpit cu aproximativ 20-25%. Un sejur de 7 nopți la un hotel foarte bun din Mamaia ajunge la 10.000 de lei pentru o familie de doi adulți, în sezon, ceea ce este mult. Dacă mai pui și copilul… La bulgari însă prețurile au rămas la fel și în multe cazuri calitatea serviciilor este mai bună. Turcia, la fel, este în continuare foarte accesibilă. Italia, Spania și Grecia rămân ofertante.”, mai aflăm de la managerul Coral Tour Pitești.  


Preluat: saptamanalul ancheta