Horoscop! Taurii vor să controleze totul - Risc mare de conflicte!

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Berbec
Este o zi dificilă, din cauza tentației permanente de a depăși limitele pe care altădată le-ai fi respectat fără probleme. Acum consideri că nu merită să faci acest efort.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Taur

Ai nevoie de o mobilizare exemplară pentru a nu intra în vârtejul înclinațiilor care pot duce la conflicte. Simți o dorință puternică de a controla totul, inclusiv deciziile și alegerile celorlalți.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Gemeni

Ar fi bine să ai în minte tot timpul ce trebuie să faci pentru a rămâne pe drumul cel drept. Altfel, te poate învinge destul de ușor orice tendință contrară.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Rac

E foarte simplu să arunci în capul celor din familie o avalanșă de reproșuri și să le arăți cine se face vinovat de problemele tale, dar asta nu va fi de folos nimănui, nici ție, nici celor dragi, și nu va duce la nimic bun.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Leu

Ai nevoie de o doză importantă de autocontrol ca să ții în frâu dorința de a face o revoluție, peste noapte, în planurile tale de viitor. Nu uita că planurile acestea implică și alți oameni, iar aceștia ar trebui consultați.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Fecioară

Refuzul este starea predominantă a zilei și vei avea ocazia să vezi în detaliu consecințele acestei tendințe, dacă nu dai dovadă de diplomație și înțelepciune în tot ce faci.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Balanță

Este important să ții cont de părerile celorlalți, iar ca să ajungi acolo, va trebui să dialoghezi cu ei. Vorbele aruncate la nervi pot răni mai mult decât îți poți da tu seama. Ține cont de asta!

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Scorpion

Planurile tale nu coincid deloc cu cele ale unor adversari pe care îi cunoști prea puțin sau deloc. Ar fi bine să iei în calcul și varianta în care acei oameni vor fi mai inspirați decât tine…

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Săgetător

Neplăcerile acestei zile se pot accentua din nimic, dar ai posibilitatea de a interveni și de a regla situațiile care degenerează. Totul e să vrei să faci asta.

 Horoscop 3 noiembrie 2017 – Capricorn

Astăzi îți este cam greu să te abții de la a ridica tonul și a da replici excesiv de autoritare celor din familie. Poate ar fi bine să cauți metode de convingere mai elegante. Ai obține alte rezultate…

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Vărsător

De liniște ai nevoie, nu de suprastimularea pe care o cauți. Va trebui să accepți un alt ritm de activitate, mai lent, mai discret, peste puțin timp.

Horoscop 3 noiembrie 2017 – Pești

Este mai importantă starea ta interioară decât ce plănuiesc alții, indiferent cine sunt aceia. Vei avea posibilitatea, la momentul potrivit, să afli exact ce te interesează.

Sursa: libertatea.ro