Gentea, război câștigat în CL: facilitățile pentru HoReCa au fost aprobate!


Cristian Gentea, primarul ales al municipiului Pitești, dar neinvestit încă a anunțat în această după amiază votarea, la nivelul Consiliului Local, a unei hotărâri așteptată de industria HoReCa după greutățile pe care această zonă a economiei le-a întâmpinat în acest an. Este vorba despre aprobarea unor facilități privind plata taxei anuale datorată de operatorii din această industrie. 

Cristian Gentea a declarat pe pagina de socializre următoarele :

" Pas legislativ final în ședința Consiliului Local al municipiului Pitești, întrunită astăzi, 26 octombrie 2020! Am susținut, conform angajamentelor asumate către industria HoReCa din Pitești și s-a votat o facilitate indispensabilă după această perioadă cruntă, în care activitățile economice au fost drastic afectate.

Conform deciziei de astăzi, taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației vizând desfășurarea activității datorată de reprezentanții industriei HoReCa din Pitești a fost cu redusă cu un procent de 20%, în vreme ce scandența aferentă acestei taxe s-a decalat până la sfârșitul lunii martie a anului viitor.

Facilitatea impactează activitățile desfășurate conform codurilor CAEN: 561 - Restaurante, 563 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive.

Este important ca administrația să rămână permanent conectată la evoluția mediului privat care susține economia urbană și să acționeze ca un partener de bună credință al operatorilor economici, în orice împrejurare!"

Legiferarea măsurii anunțată de noul primar nu a fost, însă, deloc ușoară cum sună în anunțul său oficial. În proiectul propus inițial, vechiul legislativ omisese angajamentele asumate, fiind propusă o variantă fără aceste înlesniri. 

Noul primar, încă consilier, a reacționat virulent în timpul ședintei, atrăgând atenția aleșilor (care susțineau că astfel de măsură depreciază bugetul local) că, fără un sprijin concret, industria HoReCa piteșteană riscă să se prăbușească, atrăgând consecințe sociale și economice mult mai drastice decât scăderea temporară a veniturilor Primăriei provenite din acest tip de taxe și impozite. 

Ca urmare a intervenției noului primar, "s-a schimbat schimbarea" în timpul ședinței și facilitatea promisă operatorilor locali din această industrie a fost aprobată.