Gabriela Zoană: Monica Macovei a început să confunde democrația cu dictatura

Am observat cu toții de ceva vreme o distanțare a Monicăi Macovei de tot ceea ce înseamnă România și de tot ceea ce ține de România. Modalitatea în care acest personaj politic a ales să își atace propria țară în plenul Parlamentului de la Bruxelles sau de la Strasbourg reprezintă pentru colegii din Parlamentul European o premieră absolută din partea unui eurodeputat, deși noi, românii, ne-am obișnuit cu stilul acesteia.

În acest moment însă, Monica Macovei, din disperarea de a ataca guvernul PSD condus de premierul Viorica Dăncilă, a ales o altă tactică, aceea de a jigni partenerii comerciali și aliații din cadrul NATO ai României. Astăzi, Turcia, mâine probabil alte țări cu care România are o legătură economică puternică.

Confuzia pe care Monica Macovei o face între democrație și dictatură este una cât se poate de evidentă și a numi ”dictator” un președinte care a fost votat la ultimele alegeri de peste 52% dintre cetățenii cu drept de vot dintr-o țară, în urma unor alegeri democratice, denotă o totală lipsă de educație civică și politică, pe lângă lipsa de respect și lipsa de diplomație, lipsuri care nu ar trebui să existe la un asemenea nivel.

În opinia mea, cetățenii români care au votat pentru a fi reprezentați în Parlamentul European de un asemenea personaj politic ar trebui să se gândească de două ori înainte de a acorda votul lor oricui la următoarele alegeri europene. În caz contrar riscăm să intrăm într-un conflict diplomatic cu țări care ne sunt prietene și care asigură, așa cum este cazul Turciei, schimburi comerciale bilaterale anuale de 7 miliarde de dolari. Mai mult, astăzi, ”dictatorul” de la Ankara a anunțat, în cadrul întâlnirii avute cu premierul român, că dorește să depășim împreună cifra de 10 miliarde de USD anual în schimburi comerciale româno-turce.

Doresc să asigur și pe această cale reprezentanții Turciei, oficialii turci de pe lângă statul român și oamenii de afaceri turci prezenți în România, că opinia Monicăi Macovei este una care îi aparține și care nu este împărtășită de niciunul dintre europarlamentarii români membri ai Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, grup politic din care fac parte. - transmite Europarlamentarul Gabriela Zoană.