Fostul premier Sorin Grindeanu a împuşcat mistreţi în Argeş!

După ce în primăvara anului trecut îşi făcea botezul în ale pescuitului, dând la peşte alături de liderul PSD Liviu Dragnea în apele tulburi de pe malurile insulei Belina, fostul premier Sorin Grindeanu a încheiat 2017 cu puşca la ochi, ieşind la vânătoare în pădurile Argeşului.

Dacă partida de pescuit cu Dragnea s-a dovedit nefastă, fostul prim-ministru alegându-se pe lângă cele nouă ştiuci prinse şi cu o audiere la DNA, partida de vânătoare de la Argeş a fost mult mai puţin... periculoasă. Sorin Grindeanu a venit în judeţul nostru pentru a participa la o vânătoare de mistreţi, organizată de către şeful Direcţiei Silvice Argeş, Armand Chiriloiu, la finele anului care tocmai s-a încheiat. Potrivit surselor noastre, fostul premier a şi reuşit să împuşte un mistreţ, însuşindu-şi trofeul. Sorin Grindeanu, în prezent preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii  (ANCOM), nu este prima celebritate care trage cu arma în pădurile judeţului nostru, în ultimii ani numeroşi cunoscuţi pasionaţi alegând să participe la partidele de vânătoare din Argeş. Printre cei care au vânat în trecut pe domeniile de vânătoare ale Direcţiei Silvice se numără potenţi oameni de afaceri precum Ion Ţiriac sau Elan Schwartzenberg.