Fosta secretară a PNL Argeş - din nou în emisiunea „Chefi la Cuţite”

După ce a participat şi anul trecut trecând de prima fază a emisiunii „Chefi la Cuţite”, pe care a părăsit-o însă la cea de-a doua probă, fosta secretară a PNL, Denisa Voicu, s-a întors pe platourile show-ului gastronomic de la Antena 1.

Şi de această dată tânăra de 23 de ani a reuşit să treacă de preselecţii după ce a pregătit, în premieră în emisiune, savarine. Argeşeanca şi-a motivat la finalul testului şi gestul de a reveni, Denisa Voicu declarând că: „În sezonul trecut am venit pentru a-l cunoaște pe Cătălin Scărlătescu, pentru a fi mai aproape de el. Îmi doream tare mult să ajung în echipa lui, dar nu m-a vrut. Așa că m-am întors cu o mică răzbunare” - a spus fosta secretară a PNL Argeş. Acum rămâne de văzut ce parcurs va avea tânăra argeşeancă în noul sezon al celebrei emisiuni culinare.