Florin Cîțu va candida la șefia PNL | Sursa Ta

Cu o oră înainte de ședința Consiliului Național, premierul Florin Cîțu și anunțat candidatura la șefia PNL.

„Colegi liberali, dragi români, mulțumesc că sunteți alături de mine când fac acest anunț important pentru partid, pentru România si pentru mine. Am decis să mă înscriu în competiția pentru șefia Partidului Național Liberal. Le mulțumesc liderilor puternici  din PNL care au crezut în mine și care astăzi mă susțin în decizia mea. 

Sunt un liberal convins, un om care a trăit toată viața după principiile liberale. Doar liberalismul salvează România.

O să vă spun ce vreau și de ce candidez. PNL are nevoie de un suflu nou, în același timp să ducă mai departe principiile liberale. Promisiuni auziți zilnic. Eu v-am obișnuit cu mai puține vorbe, mai multe fapte.

Mă voi asigura că PNL va fi cel puțin 8 ani la guvernare. Vă spun că voi câștiga, nu există altă variantă și vă invit și pe voi, colegi liberali, să faceți parte din echipa câștigătoare.”, a declarat Florin Cîțu.

La momentul anunțului, alături i-au fost mai mulți lideri importanți ai partidului printre care Rareș Bogdan, Emil Boc, Robert Sighiartău, Gheorghe Flutur sau Vergil Chițac, dar și miniștri precum Raluca Turcan, Lucian Bode, Virgil Popescu, sau Nicolae Ciucă.