Florin Cîțu:

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat lista măsurilor de relaxare ce se vor aplica în România. Primele restricții se ridică începând cu data de 15 mai, iar următoarele la data de 1 iunie, 1 iulie și 1 august.

Începând cu data de 15 mai, purtarea măștii nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise, cu excepția locurilor aglomerate precum piețe, târguri sau stații pentru mijloacele de transport în comun.

Tot din 15 mai, se ridică restricțiile de circulație pe timp de noapte, iar magazinele revin la programul normal. După ședința de Guvern de vineri, premierul Florin Cîțu a precizat:

"Începând cu 15 mai 2021, se elimină restricțiile cu privire la portul măștii de protecție, în spații deschise neaglomerate. Restricția va fi aplicată în continuare în spații publice, piețe, târguri, bâlciuri (...) și la locul de muncă.

Se elimină restricțiile referitoare la circulația pe timp de noapte a persoanelor. Se elimină restricțiile privind programul operatorilor economici până la ora 21.00. Se stabilește programul restaurantelor barurilor, cafenelelor și teraselor în intervalul 05.00 - 24.00", a precizat premierul Florin Cîțu.

Măsuri de relaxare aplicate din 15 mai

Primele măsuri de relaxare din România se vor aplica începând de sâmbătă, 15 mai:

Dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.

Se propune eliminarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în toate localitățile, precum și a restricțiilor privind programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Se propune menținerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

Se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, până la 31.05.2021.

Se propune menținerea interdicției de organizare și desfășurare a competițiilor sportive cu participarea publicului în spații închise, până la 31.05.2021.

Se propune desfășurarea activității operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

Se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise, până la 31.05.2021.

Se propune permiterea desfășurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.

Se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în cluburi și discoteci, până la 31.05.2021.

Se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

 

Sursa: antena3.ro