Florenţa Jugănaru: O femeie avocat trebuie să aibă caracterul unei luptătoare

A îmbrăţişat o profesie liberală, o profesie care aduce, zi de zi, noi provocări. Florenţa-Violeta Jugănaru este o tânără avocată care s-a remarcat prin seriozitate, profesionalism şi perseverenţă, reuşind să îşi creioneze o carte de vizită impecabilă. Delicată în viaţa cotidiană, se transformă total atunci când pledează, fiind determinată şi înarmată cu argumente solide, temeinic documentate, căutând cele mai bune soluţii pentru clienţii săi. Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Piteşti, a reuşit să fie între primii 5 absolvenţi din promoţia sa, ca medie generală. Şi la  examenul de intrare în Baroul Argeş a obţinut un rezultat excepţional, acesta fiind doar începutul unei cariere de succes. În spatele reuşitelor sale se află o muncă titanică şi studiul constant. 

Există femei din domeniul dumneavoastră de activitate care v-au servit ca inspiraţie, ca model?

- Este o femeie la care mă raportez şi a cărei carieră mi-a fost sursă de inspiraţie. Este vorba de Paula Iacob, avocat cu notorietate şi fost preşedinte al Asociaţiei Femeilor de Carieră Juridică. Am admirat-o pentru implicare şi pentru cariera juridică deosebită. Este o figură emblematică, o femeie  care a demonstrat că se poate răzbi într-o lume a bărbaţilor prin determinare şi prin respectarea unor principii solide. Profesia mea îmi permite să cunosc foarte multe persoane, aşa că am şi exemple din viaţa persoanlă care mi-au servit ca inspiraţie, doamne pe care le admir şi de la care culeg sfaturi şi învăţăminte, chiar dacă nu sunt din aceeaşi breaslă cu mine. 

Ce sfat i-aţi da unei tinere care îşi începe acum parcursul profesional?

- Să pună accentul pe corectitudine în relația cu clienții săi și în toate aspectele vieții profesionale și nu numai, să se ghideze după principii morale sădite cu grijă de familie și școală, iar caracterul său să fie cel al unei luptătoare, care se antrenează continuu în atingerea perfecțiunii.

Cum definiţi rolul femeii în societate, raportat la vremurile noastre?

- Rolul femeii în societate este esențial, iar în avocatura românească femeia și-a câștigat locul meritat cu mai bine de 100 de ani în urmă, când Ella Negruzzi, după mai multe procese care au durat aproape șase ani, și-a câștigat dreptul de a profesa ca avocat într-o societate în care până atunci acest drept era recunoscut exclusiv bărbaților. În prezent, femeile se bucură de egalitate de gen, ocupând cele mai înalte poziții, atât de stat, cât și în cadrul organismelor internaționale, demonstrând că sunt capabile să întreprindă și să desfășoare activități importante din punct de vedere  social, politic și cultural, la fel de bine ca și bărbații. În prezent, rolul femeii în societate este la fel de important ca și cel al bărbaților.

Ce obiective v-aţi trasat pentru acest an?

- Anul acesta mi-am propus să fiu în echilibru între „a putea” și „a fi,” ca om și ca avocat.