Fata jurnalistului Gabi Grigore face performanță în lumea cinematografiei

Ioana Grigore, fiica jurnalistului Gabi Grigore și al poetei Nicoleta Grigore, le calcă pe urme părinților. Crescută într-un mediu preponderent artistic, a ales, la rândul ei, arta (a șaptea artă, mai exact) și face și performanță. Unul dintre documentarele ei a fost selectat în programul de dezvoltare Ex Oriente Film 2020, organizat de Institute of Documentary Film, alături de alte 11 proiecte internaționale.
Ex Oriente Film este unul dintre cele mai prestigioase workshopuri axate pe producția de film documentar, desfășurându-se în trei sesiuni/etape distincte, a câte o săptămână, perioadă în care participanții beneficiază de suportul unora dintre cei mai buni experți din domeniu. Sesiunile de formare sunt finalizate cu o competiție în cadrul East European Film Forum, la care sunt prezenți producători și distribuitori de top din Europa și America de Nord. Cea de-a treia etapă a workshopului presupune prezentarea proiectelor în cadrul East-European Forum, în fața celor mai importanți distribuitori, agenți de vânzări, producători independenți și reprezentanți ai festivalurilor și granturilor pentru film documentar.

 


 „Am avut o copilărie cu multă bucurie și boemie”


„Am avut o legătură strânsă cu zona culturală încă de mică. În copilărie, mergeam cu mama la cenaclul unde s-au cunoscut ea și tata și la mai toate evenimentele culturale din oraș. Iar în adolescență mergeam, tot cu mama, la festivaluri de poezie și jazz. (…) Da, am avut noroc cu părinții noștri, și eu, și fratele meu am crescut într-un mediu artistic. Eu îmi amintesc că am avut o copilărie cu multă bucurie și boemie, deși lucrurile pentru ai mei au fost destul de grele. Mama mea este poetă, tata jurnalist, fratele meu, Andrei, a devenit jurnalist de televiziune, iar eu am luat calea filmului. Toți scriem și spunem povești. S-au așezat foarte firesc aceste lucruri, deși, dacă pornești dintr-o familie care are tendința asta artistică, nu e musai să ajungi să faci același lucru, iar ai noștri niciodată nu ne-au direcționat către «trebuie să faci artă, că eu am făcut artă» sau «trebuie să faci medicină, pentru că de acolo se câștigă.» 
Unde au simțit că eu și Andrei avem pasiune și că ea merită exploatată, acolo ne-au dus: am vrut să fac vioară, m-au dat la vioară, am vrut să merg la tenis, am făcut tenis. Pentru că am vrut să fac foto, am mers la cursuri, Andrei a vrut să facă ciclism, i-au cumpărat bicicletă, l-au dus la concursuri și tot așa, adică a fost foarte multă încurajare și am crescut în spiritul acesta în care dincolo de banii pe care trebuie să îi faci, e important, în primul rând, să faci ce simți, ce te bucură cel mai mult, ce nu te lasă să dormi noaptea. Financiar, le-a fost foarte greu, dar a fost multă iubire și încurajare, iar legătura mea cu mama este foarte specială, asta m-a format. Uneori mă gândesc că am ajuns să fac film documentar muzical și pentru că muzica a fost constantă în viața noastră de familie. Mergeam cu ai mei cu mașina în excursie la munte, la mare, la mănăstiri, și oriunde ne plimbam aveam CD-urile pe drum: două sau trei cu Phoenix, Pasărea Colibri, aveam Queen, ABBA. M-am îndrăgostit iremediabil de muzică și de imagini, de peisajele pe care le vedeam pe geam. Iar astăzi muzica pentru mine are forța vindecătoare.”, povestește Ioana Grigore, pentru o revistă de profil. 


Alături de Eduard Militaru, Ioana deține o afacere... creativă - Two Little Boxes. Intrați pe site-ul proiectului și veți vedea acolo ce lucruri mișto poate să facă o tânără care cu siguranță că va deveni un nume de reper în documentaristica românească. 

 

Sursa: saptamanalul ancheta