Scandal la Bascov! Arestat pentru că a amenințat cu moartea un polițist

Scandal în comuna Bascov. Printr-un apel la 112, făcut în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 04:00, mai multe persoane cereau ajutorul polițiștilor. Se pare că un tânăr de 29 de ani făcea scandal și și-ar fi lovit familia.

CITEȘTE ȘI ... (VIDEO) 11 Percheziții în Argeș - 36 de persoane audiate pentru trafic de droguri de risc

La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, care l-au găsit pe bărbat în curtea locuinţei. Acesta se manifesta agresiv față de restul familiei, dar și față de oamenii legii, amenințându-i cu moartea. Tânărul a fost somat să înceteze, dar acesta nu a cedat ajungând să fie încătușat și dus la sediul politiei, acolo unde i s-a deschis  un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

CITEȘTE ȘI ... Medicii vor merge în şcoli să supravegheze elevii


După administrarea probatoriului, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, în baza delegării de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 


 

Reamintim că, începând cu ziua de 26 ianuarie a.c., în cadrul pachetului legislativ menit să întărească autoritatea polițiștilor, au intrat în vigoare o serie de prevederi legale aduse de Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Aceasta modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
 
Astfel, prin Legea 192 din 2019, sunt publicate, în actul normativ, procedurile urmate de poliţişti la efectuarea activităţilor obişnuite, cum sunt cea de legitimare, control corporal, al bagajelor, al vehiculului, precum şi condiţiile de utilizare a forţei, a mijloacelor din dotare şi de conducere a unei persoane la sediul poliţiei.

Totodată, au intrat în vigoare prevederi mai aspre în situaţia refuzului unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii, precum şi sancţiuni cu un cuantum mărit în cazul repetării unor fapte de adresare de injurii sau tulburarea liniştii locuitorilor în termen de 24 de ore.