Polițiștii argeșeni, cu ochii pe tăietorii de păduri!

Polițiștii specializaţi din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiştii Gărzii Forestiere Ploieşti, au verificat activitatea unei firme din localitatea Mălureni care, având în lucru o exploatare legală, a emis documente de însoţire pentru lemne provenind din alte locuri decât cel autorizat.


”În urma verificărilor efectuate de specialiști, s-au constatat că societatea comercială a implementat expedierea și transportul de material lemnos, în cantitate de 172,91 mc lemn foc de esenţă fag și 28,24 mc lemn foc de esenţă stejar, din mai multe locuri identificate prin coordonate geografice, altele decât cele ale provenienței legale, conform autorizaţiei de exploatare forestieră pe care o avea în lucru, astfel că provenienţa materialului lemnos a devenit ilegală.”, este menționat în comunicat.

 

Reprezentanții societății au fost amendați cu 6.000 de lei, totodată fiind confiscată valoric cantitatea totală de material lemnos expediată fără documente legale, de peste 200 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 35.000 de lei.

CITEȘTE ȘI ... La cumpărături deși trebuia să stea în izolare!


Polițiștii argeșeni care acționează în sistem integrat cu celelalte structuri din dispozitivele de ordine publică și control al circulației pe drumurile publice, desfășoară activități specifice împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică. Activitățile se desfășoară atât pe drumurile publice, cât și în terenurile cu vegetație forestieră și la societăți comerciale cu obiect de activitate prelucrare și comercializare de material lemnos.

Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei. 
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare sau prelucrare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de  arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfem de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi mijlocul de transport şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.