Explozie în Otopeni - Două bancomate au fost aruncate în aer


În această dimineață, o bubuitură puternică i-a băgat în sperieți pe locatarii mai multor blocuri din zona Primăriei Otopeni.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că două bancomate ale unei bănci au fost aruncate în aer.

Fațada clădirii a fost distrusă.

La fața locului au fost mai multe echipaje de poliție iar traficul în zonă a fost grav afectat.

"În jurul orei 5:00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

"Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", mai arată sursa citată. 


Sursa: realitatea.net