(video) Primăria Băbana spartă. Hoțul a fugit cu seiful plin cu bani

UPDATE, ora 13:00

Cel care a dat alarma a fost un funcționar, primul sosit în primărie. Omul a deschis ușa, dezarmând alarma, a mers să pornească căldura, nesesizând vreo problemă. Abia când a ajuns în camera în care se afla casa de bani a observat acte și foi aruncate pe jos. Atunci și-a anunțat superiorii și mai departe autoritățile.

Seiful cu bani nu se află la vederea oricui și se deschide de două ori pe zi, dimineața și seara. Este prins în perete și cântărește 20 de kg.

Se pare că hoțul ar fi folosit ranga pentru a sparge un geam, a pătruns în primărie, a folosit unealta pentru a scoate seiful și a plecat cu el.

”E la pont. Ieri, persoana pe care o bănuim a venit să-și plătească impozitul, a stat pe afară, pe lângă mașină. Noi l-am urmărit din umbră și el a dat pontul mai departe la cineva.”, susține primarul comunei Băbana.

 

Potrivit edilului localității Babana, Bebe Ivan, noaptea trecută, în jurul orei 02:20, un individ a pătruns în sediul primăriei, de unde a furat aproximativ 70.000 de lei.

Primarul este convins că furtul a fost premeditat, ieri fiind zi de salariu.  50 de persoane cu handicap urmau sa-si încaseze indemnizația. De asemenea, nici consilieri nu și-au ridicat indemnizațiile și nici trei angajați nu și-au primit salariile.

CITEȘTE ȘI ... 18 octombrie: Bursa locurilor de muncă pentru studenți


Există camere de supraveghere care au surprins momentul când persoana cu capul acoperit pătrunde în institutie pe geam și merge direct la locul unde erau banii. Cu o rangă sparge seiful. Reușește să fure suma de bani și să plece. 90 de secunde a durat întreaga operatiune. Tot pe camere a fost observată o mașină care a dat târcoale institutiei cu o jumătate de oră înaintea spargerii.

CITEȘTE ȘI ... Ei sunt polițiștii care l-au oprit pe un tănăr să-și ia viața!


Furtul a fost sesizat azi-dimineata, la 7:30, și anunțate autoritățile. La acest moment, aproximativ 30 de polițiști, susține sursa citată, se află la sediul primăriei și efectuează cercetări.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz. "Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că autori necunoscuți au pătruns prin efracție în sediul unei primării, de unde ar fi sustras bunuri. La acest moment polițiștii efectuează cercetarea locului faptei în vederea identificării autorilor, în baza cercului de suspecți stabilit până în prezent. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat", a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliției Argeș.