(Video) Sf. Parascheva - Sărbătoare cu restricții la Biserica Domnească din Câmpulung

Sfanta Cuvioasa Parascheva, cunoscuta si sub numele de Paraschiva, este praznuita de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 14 octombrie. Cuvioasa este sarbatorita nu doar de catre Biserica Ortodoxa Romana ci si de catre alte biserici de rit oriental. De asemenea, este cunoscuta ca fiind sfanta patroana a Moldovei.

Moaştele Cuvioasei se află la Iaşi iar din anul 2009 o parte din veşmântul sfintei se află şi la Biserica Domnească din Câmpulung Muscel, cu hramul Cuvioasei Parascheva. 

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, atât în capitala Moldovei, cât şi la Câmpulung, slujba vecerniei, acatistul şi litia, cât şi Utrenia şi Sfânta liturghie s-au desfăşurat în condiţii speciale de protecţie.

Din cauza restricțiilor de anul acesta împotriva înfectării cu noul coronavisrus, slujba la care au participat zeci de preoţi a fost oficiată în curtea bisericii, iar credincioşii au fost nevoiţi, pe lângă păstrarea distanţei regulamentare şi a măştii, să îndure şi frigul de afară. 

În zilele de sărbătoare, în zilele de post şi în fiecare vineri considerată ziua Cuvioasei, credincioşii se adună la racla sfintei, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte. 

În credința populară se spune că pe 14 octombrie se fac previziuni despre vreme, tinand cont si de somnul oilor. Daca oile dorm inghesuite si stranse laolalta in acea zi, ciobanii spun ca iarna va fi una grea, lunga si friguroasa. Daca ele dorm risipite, iarna va fi blanda.

De asemenea femeile însarcinate trebuie să impartă în această zi mîncarea cu copiii săraci și sunt interzise treburile în gospodarie.

Preotul Ştefan Ştefănescu, paroh la Biserica Domnească a povestit despre această sărbătoare mare din calendarul ortodox și a oferit mai multe informații despre Sfânta Cuvioasă Parascheva :