(video) Marș și Flashmob împotriva xenofobiei

Zeci de elevi și cadre didactice de la Colegiul “Alexandru Odobescu” din Pitești au organizat în centrul municipiului o acțiune îndreptată împotriva xenofobiei. Tinerii din Islanda, Suedia, Polonia și din România au participat la un marș pe strada de promenada a municipiului pentru a atrage atenția că fenomenul xenofobiei trebuie eradicat și ei înșiși constituie un exemplu.


Prin proiectul Erasmus, în cadrul căruia s-a organizat această acțiune, elevi din cele patru țări merg unii la alții, în cadru instituționalizat, iși fac preocupări comune școlare și extrașcolare, invață unii de la alții.


Cu personalități diferite, elevii și-au dat ei înșiși ocazia să se adapteze unor medii diferite, acelea din țările în care au stat. Suedezii, spre exemplu, dincolo de activitățile la care au luat parte, au fost încântați de vremea din România.


Acțiunea a atras privirile curioșilor care s-au oprit, în centrul Piteștiului, să-i vadă pe liceeni. Asta și pentru că tot acolo s-a organizat un scurt program artistic.