Concursul „TulipArt Simfonia” și-a desemnat câștigătorii!

Update, 28 aprilie:  

În urma numărului de aprecieri primite de către fotografiile care au fost înscrise în concursul foto „TulipArt Simfonia”, îndeplinind condițiile precizate în descrierea evenimentului on-line, câștigătorii concursului sunt:

Eduard Alexandru Dicu – Trofeul „Simfonia Lalelelor 2021”

Andreea Murgasanu – Premiul I

Loredana Elena Neacsu – Premiul al II-lea

Marius Balan – Premiul al III-lea

 

---------------------------------------------------------------------------------------------

Ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor nu va fi organizată ca un eveniment cu public, manifestările specifice unui festival de amploare, așa cum era cunoscut în toată țara, nefiind posibile, în contextul pandemiei.

 

• Cum va fi marcată ediția a 44-a a festivalului florilor?


Primăvara își face simțită din ce în ce mai mult prezența, iar sărbătoarea culorilor din natură este nu doar plăcută ochiului, ci și un leac pentru suflet, mai ales în momentele grele. De aceea, ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor va fi una a celebrării florilor, în parcuri și în alte zone din oraș fiind marcată prin realizarea unor aranjamente florale.
Municipalitatea piteșteană și-a propus ca, de Florii, să ofere comunității prilejul de a se bucura de o simfonie florală, în cadrul căreia laleaua va ocupa un loc special, ca o reiterare a simbolului ce a supranumit Piteștiul „orașul lalelelor”. În Piața Primăriei va fi expusă o „grădină a lalelelor”, iar imagini din edițiile anterioare ale Simfoniei vor rula pe ecranul din fața primăriei.

 

• Cum se desfășoară concursul de fotografii on-line?


Piteștenii sunt invitați să imortalizeze, în fotografii, aspecte ale Simfoniei Lalelelor din acest an – flori expuse în spațiul public, aranjamente florale realizate în cartiere sau în zona de centru sau chiar instantanee surprinse în parcuri și în zona de promenadă a Piteștiului, în perioada de înflorire a creațiilor expuse de către cei care vor îmbrăca Piața Primăriei și alte zone ale orașului în flori – SC Salpitflor Green, Pitești, și Mibigo Exclusiv Trading, Reșița.
Cei care doresc să participe la concursul lansat de către Primăria Pitești vor putea încărca fotografiile realizate, în cadrul acestui eveniment on-line, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești. După aprobare, fotografiile vor fi postate public și vor putea fi accesate de vizitatorii evenimentului. Acestea vor intra, de asemenea, în arhiva de fotografii a instituției Primăriei Pitești.

 

• Cum particip la concurs?


Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a intra în competiția lansată în cadrul acestui eveniment on-line sunt următoarele:
1. Participanții la concursul de fotografii sunt locuitori ai municipiului Pitești, care au un cont de Facebook;
2. Concurentul încarcă pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești, în cadrul acestui eveniment on-line, o fotografie realizată în perioada 23 – 26 aprilie 2021, în care apar florile/aranjamentele florale expuse în centrul orașului sau în alte zone din Pitești (parcuri, cartiere, bulevarde etc.);
3. Ultimul pas: apreciază pagina de Facebook „Primăria Municipiului Pitești” și distribuie pe pagina personală postarea care anunță evenimentul on-line „TulipArt Simfonia”.

 

• În ce perioadă pot încărca fotografii în cadrul evenimentului „TulipArt Simfonia”?


Perioada în care se pot încărca fotografiile este între 23 și 26 aprilie, ultima încărcare admisă spre verificare și aprobare fiind posibilă luni, 26 aprilie, ora 23:59.

 

• Cum se face selecția câștigătorilor?


Clasamentul va fi stabilit în funcție de numărul de aprecieri primite de către fotografiile înscrise în concurs, până la data de 27 aprilie, ora 23:59.
Vor fi selectate primele 10, pentru a fi expuse pe pagina de Facebook a Primăriei Pitești, iar primele trei din fruntea clasamentului vor fi premiate. Pe lângă cadoul tematic de care vor beneficia toți câștigătorii, Premiul I va intra în posesia trofeului „Simfonia Lalelelor 2021”, ediție limitată.
Clasamentul și modalitatea de a intra în posesia premiilor vor fi anunțate joi, 29 aprilie, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești.