Tinerii care au reprezentat România la Istanbul! LEARNER TODAY, LEADER TOMORROW! 

Sunt tineri, entuziaști și vor să schimbe lumea sau cel puțin încearcă să o contureze diferit. 4 tineri din România, trei din Argeș și unul din Râmnicu Vâlcea, au fost încurajați prin intermediul unui curs internațional de formare să joace un rol activ, să își asume responsabilitatea, să-și însușească și alte cunoștințe de care au nevoie pentru a aborda cu ușurință cerințele secolului XXI.

Proiectul s-a desfășurat în perioada 29 aprilie- 5 mai la Istanbul (Turcia) și-a reunit 36 de tineri din 8 țări: România, Italia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Spania, Turcia și Estonia. Erasmus + este programul ce deschide poarta către un viitor plin de oportunități, aspect confirmat și de către una dintre participantele din țara noastră. "Despre Erasmus+ am auzit acum mulți ani, în timpul facultății, însă la momentul respectiv am decis să o trec în sertarul cu lucruri imposibile pentru mine. Și acolo a rămas până anul acesta, când m-am hotărât că e timpul să îmi înving teama de nou. Experiența mea Erasmus+ a fost despre leadership, alături de adevărați traineri, care mi-au oferit un bun exemplu despre cum să îți folosești atuurile, dar și temerile, astfel încât să te ajuți pe tine, dar și pe cei din jur. Experiențele de acest fel ar trebui să joace un rol important în vietiile noastre. Pe de o parte, prin faptul că ne furnizează informațiile necesare formării noastre, deopotrivă personale și profesionale, cât și prin faptul că aduc laolaltă oameni din multe colțuri ale lumii, oferindu-le posibilitatea de a-și promova fiecare cultura, valorile, individualitatea, cu scopul final de a aprecia diversitatea și de a crea prietenii peste hotare", a povestit Andreea Boroancă.

Progamul "Learner Today, Leader Tomorrow"  a fost implementat de Champions Factory, iar printre obiectivele proiectului se numără teme importante. Cursul promovează colaborarea internațională și cooperarea între țările membre UE, oferă participanților abilități și instrumente ce se concentrează pentru a face față șomajului în rândul tinerilor, întărește abilitățile de comunicare a participanților, inclusiv vorbirea în public, dar și abilitățile de prezentare, comunicare interculturală.

Diversitate și schimb de experiență pe tot parcursul cursului


Participanții s-au implicat activ pe toată perioada desfășurării cursului. Au fost organizate diferite jocuri, concursuri sau  workshopuri în care participanții au învațat cum să își folosească cunoștintele în folosul echipei și să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare atât în limba engleză, cât și în limba maternă. Totodată, aceștia au avut oportunitatea să își prezinte în fața unui juriu de specialitate un plan de afacere. Echipa din România a venit cu soluții pentru amenajarea locuințelor și crearea de mobilier proiectat special pentru persoanele cu nevoi speciale și  nu a dat greș, deși prea puțini oamenii își îndreaptă, în zilele noastre, atenția către acest segment. 


De ce tocmai această temă? Persoanele cu nevoi speciale reprezintă un procent relativ mare în țara noastră. Specialiștii aflați în juriu, în seara prezentării proiectelor, au apreciat ideile celor patru tineri din România. Ideea de afacere a românilor a stârnit interesul și echipei din Ungaria. 

România e frumoasă! Prin tineri ambițioși, port, grai și produsele tradiționale

De departe, cele mai așteptate seri din cadrul proiectului au fost cele culturale. România a fost în top. În cadrul acestor seri, tinerii au putut afla lucruri importante despre fiecare dintre cele 8 țări participante. Tinerii din România au dus cu ei peste hotare produse fabricate la noi în țară. Astfel, toți cei prezenți au avut ocazia să deguste renumitul cașcaval afumat și nu numai. A rulat și un filmuleț de prezentare despre tradiția portului popular, tezaurul ce se păstrează de mii de ani, dar și despre minunatele locuri care pot fi vizitate în România. Iile tradiționale pe care românii le-au purtat a întregit momentul, echipa din România fiind foarte apreciată. Interesante au fost și prezentările tinereilor din celelalte țări participante. 


La finalul programului, participanții s-au declarat încântați. Au legat prietenii și au învățat lucruri noi. 
Cursanții au primit certificate care atestă participarea lor la acest program educațional.
"Încurajăm și alți tineri să trăiască astfel de experiențe. Pe lângă oameni și locuri noi, vor avea ocazia să se formeze ca oameni, ca viitoare caractere puternice, gata să ducă România la un alt nivel", a conchis Raisa Nicoleta Arsenică, una dintre participantele din România.

Implicarea celor patru tineri români în proiectul din Turcia a fost posibilă prin intermediul Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș.