Rezultat remarcabil! Filmul despre Fenomenul Pitești a câstigat excelența la IndieFEST Film Awards!

Filmul „Între chin și amin”, regizat și realizat de Toma Enache, a primit premiu de excelență la pretigioasa competiție internațională, The IndieFEST.  Vorbim despre premiul „Award of Excellence Special Mention: Film Feature”.

„Câștigarea unui premiu la The IndieFest este ceva de care dumneavoastră și întreaga echipă puteți fi foarte mândri. Juriul nostru își bazează deciziile pe calitatea, creativitatea și aspectele tehnice ale fiecărei părți din film. Premiul reflectă în mod obiectiv orele fără sfârșit pe care dumneavoastră și echipa dumneavoastră le-au petrecut pentru a crea o producție cu adevărat deosebită. Felicitări pentru realizarea dumneavoastră.

Filmul „Între chin și amin” este o prezentare insuportabil de autentică a condițiilor brutale și inumane ale unei închisori comuniste în care se făcea „re-educare” prin tortură. Regizat cu abilitate și cu o imagine uimitoare, împreună cu light design excelent și o muzică care se combină și susține performanțele autentice până la durere ale talentaților actori, spun organizatorii, numindu-i pe Constantin Cotimanis, Vali Popescu și Ioachim Ciobanu.”, se arată în mesajul primit de Toma Enache de la organizatorii festivalului.

CITEȘTE ȘI ... Mășină răsturnată pe A1. Trei persoane...

The IndieFEST este un festival de film internațional. Premiile festivalului sunt acordate profesioniștilor din film aleși  de un juriu format din profesioniști din lumea filmului. Festivalul se desfășoară  în San Diego, California, Statele Unite ale Americii.

Toma Enache va primi și un trofeu: o statuetă placata cu aur de 24 de carate, realizată de aceeași companie care produce statuetele pentru premiile Oscar și Emmy.

CITEȘTE ȘI ... Un argeșean - noul rector al Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București


„Între chin și amin” este primul film artistic care apare pe marile ecrane, fiind inspirat din atrocitățile „Experimentului Pitești”.  
Filmul spune povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credinţă, supravieţuiește torturilor şi compune în minte o „Odă lui Dumnezeu”. Muzica o va salva, într-un final fericit, pe logodnica lui, Lia.

În rolurile principale îi puteți vedea pe Ana Pârvu, Vali V. Popescu, Kira Hagi și Constantin Cotimanis. Din distribuție mai fac parte: Ciprian Nicula, Ioachim Ciobanu, Laurențiu Stan, Csaba Ciugulitu, Victoria Cociaș, Teodora Calagiu Garofil, Dragoș Stoica, Bogdan Sălceanu, Iany Panait, Remus Stănescu, Adrian Culețu, Mircea Taiss, Iulian Trăistaru, Armand Crișan, Ștefan Gota, Petrică Moraru, Alexandru Mereuță, Adrian Anghel, Daniel Nițoi, Cătălin Bocârnea, Michael Szegedi, Stelică Murariu, Octav Bjoza, George Stanca, Daniel Sin, Alin Ailioaei, Tina Malamă, Tașcu Lala, Vlad Buzea. Cu participarea extraordinară a actorilor Ion Dichiseanu și Cezara Dafinescu.

CITEȘTE ȘI ... Bebeluș lovit cu bestialitate din răzbunare! Argeșean condamnat la 7 ani de închisoare


Până în prezent, filmul a fost vizionat de 25.000 de persoane din România. La sfârșitul lunii va fi nominalizat la Londra pentru „Best Director for Foreign Language Film” și tot la finalul lunii, românii din regat vor beneficia de o proiecție specială, chiar într-o biserică din centrul Londrei. Proiecții sunt anunțate și în Bassano - Italia, în Munchen, în America si Canada.

 


 

Cutremurătorul „Experiment de la Pitești” e una dintre paginile pătate cu sânge ale României pentru care nu s-a căutat niciodată niciun vinovat. E considerat cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din țările est-europene, cu mii de victime.
Închisoarea Pitești a fost cea în care s-au produs terifiantele încercări de „reeducare” din perioada 1949-1952. „Reeducarea” celor care nu și-au lepădat credința și nu au aderat la Partidul Comunist presupunea bătăi și torturi zilnice. Erau vizați în general tineri și membri ai  Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal, partide interzise. Lor li s-au adăugat susținătorii legionarilor, ai „Gărzii de Fier” și evrei. Se încerca transformarea victimelor în călăi. Când metoda a reușit, cei torturați ajungeau la rândul lor să tortureze.


 

 

 

Lista completă a premiilor 


–         The IndieFEST Film Awards 2020, (USA) – WINNER AWARD OF EXCELLENCE SPECIAL MENTION

–         European Cinematography Awards (the Nerthelands) – winner of Best Feature

–         Film (the month of September); winner of Best Director Feature Film (November); nomination for Best Feature Film of the Year 2019

–         Florence Film Awards (Italy) – Winner of Best Director Feature Film – Toma Enache (the month of September);

–         Winner of Best Production design – Medeea Enciu (October)

–         Honorable Mention Makeup and Hairstyling – Florina Mărcuță

–         European Screen Awards – Platinum Award Winner ; Toma Enache –Emerging European Director)

–         Independent Producers Indie Film Festival IPIFF 2019 (Bucharest) – The Trophy for Best Feature Film, 2019

–         Gold Movie Awards (London 2020) – winner of Best Feature Film (November); nomination at the annual awards in 5 categories: Best Foreign Language Film, Best Cinematography, Best Production Design, Best Costumes and Best Film of the Year.

–         New York Movie Awards – winner of the Honorable Mention for Best Feature Film

–         Vienna Independent Film Festival – 2020 nominations for Best Feature Film and Best Screenplay (Feature Film)

–         North Europe International Film Festival (London 2020) – nomination for Best Director of a Foreign Language Feature Film

Iată și lista nominalizărilor:

–         International Sound&Film Music Festival, Croatia, 2019

–         Buenos Aires International Film Festival, Argentina 2019

–         Rome Prisma Independent Film Awards, Italy 2019

–         Kosice International Monthly Film Festival, Slovakia 2019

–         Around Film Festival (ARFF Barcelona), Spain 2019

–         The European Independent Film Award 2019

–         European Screen Awards, Indonezia 2019

–         North Europe International Film Festival – London Edition, UK 2020

–         Best Independents International Film Festival, Germany 2020

–         European Cinematography Awards, the Netherlands 2020

–         Florence Film Awards, Italy, 2020

–         Independent Producers Indie Film Festival IPIFF 2019, Romania

–         Gold Movie Awards (London), UK 2020

–         Vienna Independent Film Festival, Austria 2020

–         The IndieFEST Film Awards 2020, USA

–         FIVE CONTINENTS INTERNATIONAL FILM FESTIVAL, Taiwan 2020.